duminică, 19 ianuarie 2014

Arta de a fi gelos...partea a doua






De când mă știu mi-a plăcut să fiu altfel. Mă simțeam altfel, vroiam să cred că nimeni nu mai este ca mine. Adevărul este că atunci nu înțelegeam , oricât mi-ar fi explicat mama, că sunt unică și că orice aș face sau nu viața mea este o capodoperă pictată doar de mine. Aveam vreo 4 ani când am găsit un pui de găină în fața blocului, probabil pierdut de cineva în timp ce îi ducea la țară. m-am atașat de el foarte tare dar oricâtă dragoste și afecțiune i-aș fi oferit eu el tot nefericit era. Îi lipsea afecțiunea alor lui, dar nici pasta nu am înțeles-o. Iubirea e totul pentru noi, oameni sau animale, nici măcar nu contează și loialitatea nu se învață se câștigă . Nu mi-a plăcut nici grădinița, știu că mulți afirma asta, dar adevărul e că eu îmi amintesc în mod conștient cum pereții aia albi și jucăriile alea triste nu mă atrăgeau deloc, ca să nu mai zic de respectivele doamne care ne puneau să dormim de la 2 la 4, lucru care eu niciodată nu l-am reușit ca dovadă că nici acuma nu consider somnul de după amiază necesar sau vital pentru mine.
Prima dată când am fost geloasă aveam cam 5 ani și cineva avea o jucărie mai frumoasă ca a mea. Țin minte că de atunci am tot încercat să obțin tot ce îmi doresc . Mai târziu am vrut să fiu printre primii la școală și mi-a reușit cu brio tot din cauza geloziei. Am învățat să dau dovadă de ambiție mai mult pentru mine decât pentru cei din jur și mi-am construit o cale a mea. Am învățat să scriu ca să pot să mă descarc, pentru că vărs lacrimi și am creat pentru mine o pasiune care mi-a adus numai fericire și m-a lăsat întotdeauna să fiu eu. Nu m-a criticat niciodată, iar ceea ce am scris eu niciodată nu mi-a adresat reproșuri.
Oamenii sunt răi, dar geloziile îi înrăiesc cu adevărat. Dacă eu am ceva bun, cineva vrea să aibă și el ceva și mai bun sau chiar bunul meu.N-ar muncii niciunul să obțină ceva. Toți vor doar să iasă repede și ușor și pac să apară și succesul.Puțini mai sunt perseverenți și se chinuie în ziua de azi.
Iubiți-vă și astfel puteți să iubiți și ceea ce faceți, omul lângă care trăiți și mai ales viața pe care v-o faceți.E simplu, viața e cine suntem noi, iar dacă noi suntem răi viața este rea, iar dacă noi suntem buni viața este bună cu noi pentru că un gând bun e mai puternic ca o mie de cuvinte.

joi, 26 decembrie 2013

Când speranța găsește omul potrivit!



     



      Incepuse sa ninga tarziu in acea seara de 22 Decembrie. Strazile erau mai pline cu zapada ca niciodata, fulgii cadeau nemilosi din cer iar atmosfera geroasa nu lasa pe nimeni sa iasa din casa. Era doar 6 seara când totul a devenit asemenea unui glob de cristal inghetat, când de pe o strada laturalnica se auzi plansul unui caine.
            Mi-e frig se gandea el cu disperare, nu am mancat nimic si niciodata nu o sa pot sa imi gasesc o casa pentru ca arat si miros urat. Nu e vina mea ca am ajuns asa, nu sunt al nimanui dar vreau sa fiu…oare nu ma aude nimeni? Si frigul care amortea totul incet incet il facea sa fuga de colo colo sa poate sa supravietuiasca noptii.
            Vreau sa aud o usa ca se deschide, vreau sa pot sa ma incalzesc macar putin si apoi am sa plec…nu deranjez pe nimeni , nu cer de mancare…te rog nu ma auzi? Straine deschide-ti usa in noaptea asta si pentru mine.
              Cu toate rugamintile lui, nicio usa nu se deschise. Pana la urma se aseza pe un pres inghetat si fara voce sau speranta adormi acolo. Simtea in timpul noptii ca nu o sa supravietuiasca, ca sangele odata turbulent ce ii alerga prin vene acum se chinuia sa circule, simtea ca blana lui cea moale acuma era aspra si plina de turturi, simtea ca nu mai poate misca labutele si nici ochii nu i-ar mai putea deschide daca ar vrea,
              Atat mi-a fost? se intreba el speriat. Ma gandeam ca daca m-am nascut o sa pot sa fiu ceva mai mult decat un biet caine abandonat si care a inghetat de frig. Speram sa aud sau sa vad ceva care m-ar putea salva, dar daca asa trebuie sa fie nu ma mai zbat. Am făcut totul si acuma sunt gata sa plec.
             Noaptea era nemiloasa, zapada nu mai contenea sa cada iar strazile pline de nameti imensi ingreunau circulatia. Oamenii se grabeau sa ajunga in caldura caminelor lor, langa familie si brazii frumosi impodobiti. Vroiau sa puna masa, sa rada si sa simta spiritul Craciunului alaturi de oamenii dragi lor. Sa imparta bucurie prin niste cadouri si sa isi vada copii cu ochii sclipind de bucurie . Nimeni nu intorcea capul sa ajute , nimeni nu intindea o mana sa sprijine un batran care traversa cu greu strada pentru ca nu vedea bine, nimeni nu dona bani pentru neajutorati, nimeni nu mai stia ce inseamna sa daruiesti..magia Craciunului disparuse.
                  Lance deschise ochii si isi spune: Daca am plecat din lumea mea si am ajuns intr-un loc mai bun, acesta cu siguranta este un paradis.
      Peste tot se simtea miros de brad si portocale , casa era impodobita si cadourile erau inca nedeschise. Dar Lance nu putea vedea pe nimeni.
        Sunt singur ,dar casa aceasta pare a fi locuita. Inca imi este foame, dar ma simt mult mai bine. Inca miros urat, dar nu ma mai simt la fel de urat. Oare unde sunt?
      In jurul sau, Lance, putea vedea doar ornamente de Craciun, portocale puse in diferite boluri, carti pe fiecare masuta si un televizor ponosit care incerca sa difuzeze inca stirile. Se pare ca ninsoarea si viscolul se oprisera, dar gerul inca isi facea simtita prezenta. Din casuta cu bunatati, Lance insa nu isi mai facea griji pentru frigul de afara, era acum la adapost iar teama de a nu mai supravietui parea o amintire indepartata. Ramasese insa urma zilelor in care nu mancase nimic si nu putuse sa bea apa decat din niste baltoace inghetate si pline de mizerie. Un zgomot puternic provenit chiar din stomacul lui il readuse astfel la realitate: Mi-e foame !
        Incepu sa paseasca timid pe covorul rosu plin de fulgi de zapada albi si albastri, tesuti cu grija si maiestrie. La inceput ii fuse frica sa paraseasca incaperea, nu auzea pe nimeni iar perspective unei idei ca ajunsese cumva in Rai iar Raiul parea asa uman si familiar nu prea era imbucuratoare , nici plauzibila. Totusi isi facu curaj si cand ajunse in holul lung al casei se mai uita o data in jur si isi dadu seama ca in urmatoarea incapere din fata lui se afla bucataria. Strabatu holul cu viteza si intr-o clipa putu sa miroasa aroma de neconfundat a cozonacilor si fripturii clasice de Craciun. Putea distinge mirosul vag de vin rosu in care fusese pusa carnea la marinat, putea distinge clar aroma de piper si boia ce ii fusesera adaugate ulterior si putea sa simta practic gustul fraged de friptura. Toate aromele acelea il facura sa realizeze si mai tare cat de flamand era . Se arunca aproape cu brutalitate pe scaunul din bucatarie ca sa poate fi mai aproape de tava cu friptura sic and o vazu in fata ochilor lua una rapid si o sterse inapoi in camera de unde plecase.
          Se ghemui langa un fotoliu verde si incepu sa manance cu pofta, Termina friptura mult mai repede decat isi imaginase si cum foamea inca nu ii dadea pace, mai fugi de cateva ori in bucatarie pentru alte bucati de friptura care le infuleca la fel de repede. Cand in sfarsit termina de pe scarile de lemn care duceau la etajul unu al casei se auzira niste pasi. Lance se gandi ingrozit ca daca proprietarul va vedea lipsa fripturii o sa ajunga iar in strada asa ca se chirci langa fotoliu si incepu sa planga. Inchise ochii si se ruga sa nu ajunga iar pe strazi flamand si neingrijit. La un moment dat insa simti o mana cum ii perie blanita cafenie si temator deschise ochii. Vazu in fata lui cea mai frumoasa fetita, imbracata intr-o rochie alba din cap pana in picioare si care nu il alunga ci il pupa si il mangaia si ii spunea ca acum o sa aiba ea grija de el.

    





De Crăciun fi mai bun!

Nu știm decât să denigrăm și vrem la un moment dat când avem nevoie oamenii să ne ajute. Nu putem să dăm din puținul nostru pentru că suntem egoiști și credem că și așa nu avem destule, fără să ne dăm seama că sunt atâția oameni care nu au nici măcar puținul nostru. Credem că suntem imuni la orice răutate când avem bani și chiar dacă banii rezolvă multe nu vă pot pune o inimă la loc în piept . Aveți grijă de oamenii din jur pentru că totul este trecător, totul vine, totul pleacă. 

Mă uitam ieri la televizor și am văzut un titlu intrigant: Fi mai bun. Suntem oare mai buni? Donaseră niște oameni cu suflet hăinuțe unor copilași care nu ar fi putut să aibă așa ceva niciodată, niciodată nu se gândeau că hăinuțele acelea frumoase or să fie ale lor decât dacă cineva le-ar fi donat astfel de lucruri și au făcut-o. Aveau sclipirea aia în ochi, sclipirea de fericire, sclipirea aia care nu o ai mereu și e atât de prețioasă.

Bunătatea e gratuită și nu poate fi cumpărată cu bani. Hai să fim oameni, hai să fim mai buni. Hai să dăruim ca să putem primii. 

Sărbători Fericite, dragii mei!

duminică, 22 decembrie 2013

Despre mine. Un om complicat..probabil!




Oamenii nu mai caută cărți, ziare sau reviste. Avem decât show-uri în care cineva , inevitabil, se ceartă și avem pretenția ca noua generație să fie cultă. De unde să reiasă cultura într-o epocă a internetului și a certurilor la televizor? Ce să mai învețe copii ? Până la urma rămâne clasica întrebare To be or not to be? E mai degrabă not dar să fim serioși nici nu mai contează. Nu mai contează pasiunile, cultura, cărțile și nimic nu mai este moral. Ca urmare aș vrea să vă arăt puțin din viața mea, a generației mele care a fost ultima cu o carte în mână și s-a luptat cu sintaxa și analiza propozițiilor la Capacitate( pe vremea când exista așa ceva) și care a învățat ceva la liceu( a luat Bacul învățând). Habar nu am dacă vremurile or să evolueze spre bine sau spre rău, dar era frumos pe vremea mea, era cultură pe vremea mea, era respect și moralitate și copii încă nu se plimbau cu tabletele de la 3-4 ani pe afara. Erau vremurile grele și noi apreciam mai bine valoarea banului când ne trimiteau părinți la magazin, am avut primul telefon ( imens și cu antenă) în clasa a 7-a și nu înțelegeam ce e acela internet sau messenger pentru că nimeni nu avea. Trece timpul și parcă îți e teamă să mai crești un copil în vremurile acestea, cum oare să îl mai înveți ce e bine și ce e rău când în jurul nostru planează incultura și scandalurile ? 

vineri, 31 mai 2013

M-am îndrăgostit de o iluzie



Astăzi am realizat că îmi pasă de el. 
Îmi era dor să spun că m-am îndrăgostit, că mintea mea umblă aiurea și mereu se gândește la el. M-am îndrăgostit de o iluzie, o proiecție a bărbatului perfect din mintea mea. M-am îndrăgostit iremediabil de un om cu care ador să mă cert și să mă contrazic și sunt fericită, așa cum nu am mai fost demult, o fericire ciudată.
Un om perfect din toate punctele de vedere și construit strategic în visele mele,un om care nu numai că mă copleșește cu un romantism de multe ori exagerat dar și cu o bunătate ce rar s-a întâlnit. Un om care știe când să îmi dăruiască o floare și când să îmi spună un sfat. Un om căruia să îi pese dacă râd sau plâng, dacă glumesc sau vorbesc serios.
M-am îndrăgostit de o iluzie.O iluzie frumoasă. Un om special.

marți, 28 mai 2013

Șansa la fericire



        Iubirea, un fel de aventura din care ieșim ori cu capul sus ori cu lacrimi în ochi. Uneori mi-e greu să am încredere într-un om, și când zic mi-e greu mă refer la ceva de genul 3 ani de astfel de greutăți. Nu credeam că o să am forța de a dorii să mă înțeleg cu cineva, de a da șansa unei noi iubiri să îmi înmugurească în suflet. Totuși eu cred că la un moment dar cu toții ne răzbunăm pe persoanele care nu merită ca mai apoi să realizăm că am învățat ceva și acuma putem să iubim iar. Oare de ce trebuie, însă, să ajungem la astfel de greșeli?
           Este un cerc vicios când ajungem la astfel de răni sentimentale, eu îl rănesc pe el pentru că altcineva m-a rănit pe mine, el o să rănească pe altcineva pentru că eu l-am rănit pe el și tot asa. Parcă m-am săturat să aud că nu mai există fericire adevărată, iubire, viață frumoasă. Noi facem să fie așa, avem viața sentimentală care credem noi că o merităm și ne limităm singuri, vrem iubire dar nu știm să o oferim, vrem liniște dar nu credem în ea...noi știm să ne rănim unii pe alții pentru că avem impresia că nu meritam prea multe. 
         Am învățat că mai am multe de învățat. Am căutat să ascult povestea fiecăruia, sa nu repet greșelile nimănui, nici chiar pe ale mele. Am încercat să fiu un om bun și totuși nu am reușit întotdeauna. M-am străduit , uneori chiar m-am chinuit pe mine să stau lângă oameni crezând ca nu e dreptul meu să îi rănesc cu adevărul. Cum este să auzi de la omul pe care tu îl consideri totul că pentru el nu însemni același lucru? Cum să îi distrugi visele, imaginea unei iubiri perfecte? Am stat așa prinsă de astfel de gânduri prea mulți ani, mi-am interzis mie să iubesc cu adevărat și să mă apropii de cineva. Însă viața este prea scurtă pentru minciuni, pentru falsitate, pentru un suflet chinuit . Îmi pare rău că am rănit sentimente, dar eu nu mai puteam să mă mint că e ok . 
                                                   Vreau șansa să fiu fericită.

duminică, 5 mai 2013

Eu și un alt fel de Tu





Am în suflet dorința unei bucurii unice și o speranță că am să zâmbesc fără încetare de aici încolo zilnic. Am în minte imaginea unor ochi căprui și chipul unui suflet pe care eu l-aș vrea în viața mea, dar cele două lucruri nu sunt integrate în aceeași persoană. Caut neîncetat fericirea aceea de care numai în cărți poți da, fericirea aceea care este rodul imaginației noastre pentru că niciun om nu poate realiza să trăiască o asemenea iubire. O iubire care să te consume și să te lase fără răsuflate. O iubire care să facă totul pentru tine, care să îți fie cel mai bun prieten, care să nu reziste de dorul tău nici măcar o clipă. O iubire care să fie altarul vieții mele și care să mă ocrotească și să mă țină de mână când viața devine grea. O iubire care să se uite în ochii mei și să  îmi spună " O să fie bine"
Păstrez ideea și speranța că eu în viața aceasta o sa întâlnesc o asemenea iubire, un asemenea un, o asemenea poveste care să fie totul pentru mine, care la bătrânețe să mă lase să scriu o carte pe seama ei. O poveste doar a mea...