Follow by Email

duminică, 29 mai 2011

Astazi mi-e dor de tine mai mult ca niciodata...




Lipsa noastra de comunicare face rani adanci in inima mea.

Ma terorizeaza sentimentul asta de iubire ce il simt cuibarit atat de adanc in sufletul meu.


Mai intens ca niciodata simt teama cum rupe din mine fasii adanci de carne pentru ca mai apoi sa le arunce intr-un lac neobisnuit de albastru si rece pentru a ingheta in mine orice sentiment oemenesc.

Imi justific purtarea intr-un mod bizar si neconcludent.


Fac apel la destin doar ca sa nu ma simt vinovata ca n-am facut nimic sa ies dintr-o situatie complicata, dintr-o existenta superficiala si fantasmagorica.

Nu ma percep ca fiind o persoana normala, din contra sunt exact pe dos.Un om scandalos de plin de idei , superstitii , prejudecai, ratiuni duse la limita si care are mereu ceva de comentat.

Recunosc ca am un temperament nefericit si sufar cand sunt contrariata .


Imi lipsesc momentele noastre de tacere. Momentele in care ne plimbam tinandu-ne de mana si simteam ca toata lumea e a mea, ca nimic nu ma mai poate face sa sufar, ca tu o sa fi mereu acolo langa mine.


Acuma unde esti? Ce destin e asta , sa ne faca sa ne intalnim cand aveam mai mare nevoie de tine si sa ne desparta cand am nevoie mai multa ca niciodata de tine.


Mi-e dor sa te uiti la mine , de ochii tai .

Mi-e dor sa ne certam si sa-mi spui ca tu nu te certi cu mine doar imi explici ceva.


Mi-e dor de banca aia.

Mi-e dor de tine si as vrea sa fi aici, sa nu mai lasi pe nimeni si nimic sa ne desparta.


Mi-e dor sa te simt ca lupti pentru mine si sa lupt si eu pentru tine.

Mi-e dor de noi....


Imi gasisem o mie de scuze formidabil si perfect formulate , dar in sufletul meu as fi vrut sa te ma convingi sa las totul pentru tine, sa fiu fericita.Vroiam sa te ascund in sufletul meu si sa nu te mai las sa pleci, dar tu ai vrut sa pleci....tu ai vrut sa fiu tare...dar eu sunt slaba scumpule, sunt ridicol de slaba si fara curaj ca o frunza batuta de vant...

Vin-o inapoi ..mai mult decat viata te-as iubii.




sâmbătă, 21 mai 2011

O ultima pasare spin va canta pentru noi..

Il tinea de mana atat de strans incat degetele o furnicau de durere, dar oricat de mare ar fi fost durerea nu i-ar fi dat drumul, nu putea sa-l mai piarda inca o data. Ii transpirasera palmele si degetele o chinuiau tiranic, dar nu putea sa ii dea drumul, nu vroia. Parul incepuse sa i se onduleze de la brobonitele de transpiratie ce ii alunecau pe fata, dar nu mai conta.In seara aceea nimic nu mai conta in afara de el.Tot ce era important era ca se afla acolo cu ea, ca se tineau de mana, ca dansau amandoi.Melodia ce se auzea era armonioasa, un tango lent iar perechile se miscau suav pe ringul de dans.Noi doi cei mai perfecti dintre toti, intr-un cadru imperfect.
Se uita in ochii lui si vedea totul, vedea o viata perfecta impreuna.Felul cum o tinea in brate o ametea de fiecare data si ii dadea putere sa spere.
Cand luminile s-au aprins, muzica s-a oprit iar ea a deschis ochii.Mana nu o mai durea iar sudoarea de pe fata ii disparuse.Era in patul ei cu cearsafuri albe cu flori .Pumnul il tinea strans de de patura iar ursuletul ii cazuse pe jos.Fusese doar un vis, o realitate imaginata doar de ea.Nu a fost niciodata acolo, nu dansase cu ea, nu o tinuse de mana , nu venise sa-i bata la usa si sa-i spuna cat de dor ii este de ea, nu era acolo dar ii simtea tiranica prezenta in suflet.
Nu a fost real pentru altcineva,dar a fost pentru ea.Atunci cand noaptea vine isi traieste a doua viata alaturi de el, o viata dupa care a tanjit de mult si in fiecare dimineata se trezeste fericita iar asta e tot ce conteaza.
Oare exista o astfel de iubire?
Eu sunt de parere ca iubirea gaseste mereu un mod de a se adapta circumstantelor .
Exista o astfel de iubire pentru ca atata timp cat eu exist o sa existe si ea.

joi, 5 mai 2011

Suflete pereche

Suflete pereche.
Se spune ca unele persoane sunt conectate intre ele, chemate de un ecou stravechi ce traverseaza secolele,deceniile,anii, viata insasi.
Se spune ca cei mai puternici oameni sunt oamenii care au simtit suferinta, oamenii care fara sa ceara sau sa doreasca au devenit mult mai constienti.
Se spune ca cele mai mari imperii au cazut nu din pricina razboaielor, ci din pricina iubirii.
Se spune ca templele inca au ceva magic , inca pastreaza frumusetea antichitatii si a lucrurilor simple care au existat acum ceva timp.
Se spune ca frumusetea o poti cunoaste numai atunci cand te recunosti si te coenstizezi pe tine ca persoana, ca parte a unui puzzle mult mai mare si mai complex.
Se spune ca cele mai frumoase peisaje au fost vazute in cele mai grele momente, cele mai interesante povesti au fost spuse in momente de cumpana .
Omul are nevoie de siguranta, are nevoie sa se vada pe sine, are nevoie sa creada in el pentru a putea sa arate si celor din jurul sau frumusetea existentei sale.
Se spune ca atunci cand incetezi sa mai cauti gasesti lucrul mult dorit imediat, dar cumva intr-un mod straniu realizezi ca nu mai este ce iti doresti.
Se spune ca iubirea este tot ce ne putem dorii si niciodata nu poate fi ceva mai adevarat decat acest lucru, fara ea nimic nu este, nimic nu se leaga.
Se spune ca Universul ne ajuta atunci cand ne dorim ceva.
Se spune ca energia din noi este ceva atat de puternica incat am gasit ura , un mod de a ne elibera de stresul si frustrarile zilnice.
Se spune ca totul este relativ.
Se spune ca ziua de maine s-ar putea sa nu mai vina si atunci ar trebui sa profitam atat cat putem de ziua care inca o avem, de ziua care o controlam si o simtim.
Se spune sau mai exact Eu spun ca tot ce am crezut pana acuma nu s-a dovedit a fi exact ceea ce am sperat sa fie , este uneori chiar mai bine de atat, desi nu am tot ce imi doresc realizez ca a avea totul este de fapt doar o idee, ceva abstract in mintile noastre conduse de emotii. Eu n-am totul, de fapt acum n-am nimic si totusi este ok asa.
Tu...stiu ca o sa ma auzi si peste veacuri intregi....
Inima mea te striga si n-o sa inceteze niciodata....
Sufletul meu pereche...o sa ne mai intalnim.

duminică, 1 mai 2011

In capcanele temerilor mele

M-am intrebat adesea ce simte un om cand tot ce a avut vreodata, tot ce a inteles, tot ce a vrut si in tot ce a crezut vreodata pur si simplu dispare. Cum e sa simti ca totul iti fuge de sub picioare si tot ce vrei sa faci este sa plangi? Cum e sa nu mai crezi in nimic, dar sa speri ca ziua de maine sa te rasplateasca pentru tot ce ti-a luat viata?
Nu sunt o persoana importanta, sunt chiar extraordinar de importanta. Si nu trebuie sa fiu importanta pentru cineva anume..nu..sunt importanta doar pentru mine si daca altcineva o sa ma mai vada la adevarata mea valoare atunci o sa fiu importanta si pentru acea persoana.
Nu caut sa ma plang...nu cer indurare sau mila de la viata. Nu conteaza toate greutatile, nu conteaza obstacolele, nu conteaza nimic in afara de faptul ca ma simt mai vie ca niciodata.
Eu cred in destin, cred ca toate lucrurile se intampla cu un scop . Totusi, viata si soarta ne-o mai facem si singuri.
Suntem ceea ce gandim, fiecare sentiment, fiecare gand al nostru ne face speciali, ne individualizeeaza, ne creaza o lume aparte, ne indruma, ne cere sa fim la inaltimea asteptarilor.
Eu sunt ceea ce gandesc. Eu sunt ceea ce simt.
Eu nu sunt nimeni fara iubirea ce-o port in suflet.
Totul o sa fie bine Naufragiat in inima ta, nimeni si nimic n-o sa te doboare. Apoi oglinda se sparse. Totul a fost doar un vis....as vrea sa cred asta.