Arta de a fi gelos...partea a doua

De când mă știu mi-a plăcut să fiu altfel. Mă simțeam altfel, vroiam să cred că nimeni nu mai este ca mine. Adevărul este că atunci nu înțelegeam , oricât mi-ar fi explicat mama, că sunt unică și că orice aș face sau nu viața mea este o capodoperă pictată doar de mine. Aveam vreo 4 ani când am găsit un pui de găină în fața blocului, probabil pierdut de cineva în timp ce îi ducea la țară. m-am atașat de el foarte tare dar oricâtă dragoste și afecțiune i-aș fi oferit eu el tot nefericit era. Îi lipsea afecțiunea alor lui, dar nici pasta nu am înțeles-o. Iubirea e totul pentru noi, oameni sau animale, nici măcar nu contează și loialitatea nu se învață se câștigă . Nu mi-a plăcut nici grădinița, știu că mulți afirma asta, dar adevărul e că eu îmi amintesc în mod conștient cum pereții aia albi și jucăriile alea triste nu mă atrăgeau deloc, ca să nu mai zic de respectivele doamne care ne puneau să dormim de la 2 la 4, lucru care eu niciodată nu l-am reușit ca dovadă că nici acuma nu consider somnul de după amiază necesar sau vital pentru mine.
Prima dată când am fost geloasă aveam cam 5 ani și cineva avea o jucărie mai frumoasă ca a mea. Țin minte că de atunci am tot încercat să obțin tot ce îmi doresc . Mai târziu am vrut să fiu printre primii la școală și mi-a reușit cu brio tot din cauza geloziei. Am învățat să dau dovadă de ambiție mai mult pentru mine decât pentru cei din jur și mi-am construit o cale a mea. Am învățat să scriu ca să pot să mă descarc, pentru că vărs lacrimi și am creat pentru mine o pasiune care mi-a adus numai fericire și m-a lăsat întotdeauna să fiu eu. Nu m-a criticat niciodată, iar ceea ce am scris eu niciodată nu mi-a adresat reproșuri.
Oamenii sunt răi, dar geloziile îi înrăiesc cu adevărat. Dacă eu am ceva bun, cineva vrea să aibă și el ceva și mai bun sau chiar bunul meu.N-ar muncii niciunul să obțină ceva. Toți vor doar să iasă repede și ușor și pac să apară și succesul.Puțini mai sunt perseverenți și se chinuie în ziua de azi.
Iubiți-vă și astfel puteți să iubiți și ceea ce faceți, omul lângă care trăiți și mai ales viața pe care v-o faceți.E simplu, viața e cine suntem noi, iar dacă noi suntem răi viața este rea, iar dacă noi suntem buni viața este bună cu noi pentru că un gând bun e mai puternic ca o mie de cuvinte.

Când speranța găsește omul potrivit!

     

      Incepuse sa ninga tarziu in acea seara de 22 Decembrie. Strazile erau mai pline cu zapada ca niciodata, fulgii cadeau nemilosi din cer iar atmosfera geroasa nu lasa pe nimeni sa iasa din casa. Era doar 6 seara când totul a devenit asemenea unui glob de cristal inghetat, când de pe o strada laturalnica se auzi plansul unui caine.

            Mi-e frig se gandea el cu disperare, nu am mancat nimic si niciodata nu o sa pot sa imi gasesc o casa pentru ca arat si miros urat. Nu e vina mea ca am ajuns asa, nu sunt al nimanui dar vreau sa fiu…oare nu ma aude nimeni? Si frigul care amortea totul incet incet il facea sa fuga de colo colo sa poate sa supravietuiasca noptii.

            Vreau sa aud o usa ca se deschide, vreau sa pot sa ma incalzesc macar putin si apoi am sa plec…nu deranjez pe nimeni , nu cer de mancare…te rog nu ma auzi? Straine deschide-ti usa in noaptea asta si pentru mine.

              Cu toate rugamintile lui, nicio usa nu se deschise. Pana la urma se aseza pe un pres inghetat si fara voce sau speranta adormi acolo. Simtea in timpul noptii ca nu o sa supravietuiasca, ca sangele odata turbulent ce ii alerga prin vene acum se chinuia sa circule, simtea ca blana lui cea moale acuma era aspra si plina de turturi, simtea ca nu mai poate misca labutele si nici ochii nu i-ar mai putea deschide daca ar vrea,

              Atat mi-a fost? se intreba el speriat. Ma gandeam ca daca m-am nascut o sa pot sa fiu ceva mai mult decat un biet caine abandonat si care a inghetat de frig. Speram sa aud sau sa vad ceva care m-ar putea salva, dar daca asa trebuie sa fie nu ma mai zbat. Am făcut totul si acuma sunt gata sa plec.

             Noaptea era nemiloasa, zapada nu mai contenea sa cada iar strazile pline de nameti imensi ingreunau circulatia. Oamenii se grabeau sa ajunga in caldura caminelor lor, langa familie si brazii frumosi impodobiti. Vroiau sa puna masa, sa rada si sa simta spiritul Craciunului alaturi de oamenii dragi lor. Sa imparta bucurie prin niste cadouri si sa isi vada copii cu ochii sclipind de bucurie . Nimeni nu intorcea capul sa ajute , nimeni nu intindea o mana sa sprijine un batran care traversa cu greu strada pentru ca nu vedea bine, nimeni nu dona bani pentru neajutorati, nimeni nu mai stia ce inseamna sa daruiesti..magia Craciunului disparuse.

                  Lance deschise ochii si isi spune: Daca am plecat din lumea mea si am ajuns intr-un loc mai bun, acesta cu siguranta este un paradis.

      Peste tot se simtea miros de brad si portocale , casa era impodobita si cadourile erau inca nedeschise. Dar Lance nu putea vedea pe nimeni.

        Sunt singur ,dar casa aceasta pare a fi locuita. Inca imi este foame, dar ma simt mult mai bine. Inca miros urat, dar nu ma mai simt la fel de urat. Oare unde sunt?

      In jurul sau, Lance, putea vedea doar ornamente de Craciun, portocale puse in diferite boluri, carti pe fiecare masuta si un televizor ponosit care incerca sa difuzeze inca stirile. Se pare ca ninsoarea si viscolul se oprisera, dar gerul inca isi facea simtita prezenta. Din casuta cu bunatati, Lance insa nu isi mai facea griji pentru frigul de afara, era acum la adapost iar teama de a nu mai supravietui parea o amintire indepartata. Ramasese insa urma zilelor in care nu mancase nimic si nu putuse sa bea apa decat din niste baltoace inghetate si pline de mizerie. Un zgomot puternic provenit chiar din stomacul lui il readuse astfel la realitate: Mi-e foame !

        Incepu sa paseasca timid pe covorul rosu plin de fulgi de zapada albi si albastri, tesuti cu grija si maiestrie. La inceput ii fuse frica sa paraseasca incaperea, nu auzea pe nimeni iar perspective unei idei ca ajunsese cumva in Rai iar Raiul parea asa uman si familiar nu prea era imbucuratoare , nici plauzibila. Totusi isi facu curaj si cand ajunse in holul lung al casei se mai uita o data in jur si isi dadu seama ca in urmatoarea incapere din fata lui se afla bucataria. Strabatu holul cu viteza si intr-o clipa putu sa miroasa aroma de neconfundat a cozonacilor si fripturii clasice de Craciun. Putea distinge mirosul vag de vin rosu in care fusese pusa carnea la marinat, putea distinge clar aroma de piper si boia ce ii fusesera adaugate ulterior si putea sa simta practic gustul fraged de friptura. Toate aromele acelea il facura sa realizeze si mai tare cat de flamand era . Se arunca aproape cu brutalitate pe scaunul din bucatarie ca sa poate fi mai aproape de tava cu friptura sic and o vazu in fata ochilor lua una rapid si o sterse inapoi in camera de unde plecase.

          Se ghemui langa un fotoliu verde si incepu sa manance cu pofta, Termina friptura mult mai repede decat isi imaginase si cum foamea inca nu ii dadea pace, mai fugi de cateva ori in bucatarie pentru alte bucati de friptura care le infuleca la fel de repede. Cand in sfarsit termina de pe scarile de lemn care duceau la etajul unu al casei se auzira niste pasi. Lance se gandi ingrozit ca daca proprietarul va vedea lipsa fripturii o sa ajunga iar in strada asa ca se chirci langa fotoliu si incepu sa planga. Inchise ochii si se ruga sa nu ajunga iar pe strazi flamand si neingrijit. La un moment dat insa simti o mana cum ii perie blanita cafenie si temator deschise ochii. Vazu in fata lui cea mai frumoasa fetita, imbracata intr-o rochie alba din cap pana in picioare si care nu il alunga ci il pupa si il mangaia si ii spunea ca acum o sa aiba ea grija de el.

    

De Crăciun fi mai bun!

Nu știm decât să denigrăm și vrem la un moment dat când avem nevoie oamenii să ne ajute. Nu putem să dăm din puținul nostru pentru că suntem egoiști și credem că și așa nu avem destule, fără să ne dăm seama că sunt atâția oameni care nu au nici măcar puținul nostru. Credem că suntem imuni la orice răutate când avem bani și chiar dacă banii rezolvă multe nu vă pot pune o inimă la loc în piept . Aveți grijă de oamenii din jur pentru că totul este trecător, totul vine, totul pleacă. 

Mă uitam ieri la televizor și am văzut un titlu intrigant: Fi mai bun. Suntem oare mai buni? Donaseră niște oameni cu suflet hăinuțe unor copilași care nu ar fi putut să aibă așa ceva niciodată, niciodată nu se gândeau că hăinuțele acelea frumoase or să fie ale lor decât dacă cineva le-ar fi donat astfel de lucruri și au făcut-o. Aveau sclipirea aia în ochi, sclipirea de fericire, sclipirea aia care nu o ai mereu și e atât de prețioasă.

Bunătatea e gratuită și nu poate fi cumpărată cu bani. Hai să fim oameni, hai să fim mai buni. Hai să dăruim ca să putem primii. 

Sărbători Fericite, dragii mei!

Despre mine. Un om complicat..probabil!

Oamenii nu mai caută cărți, ziare sau reviste. Avem decât show-uri în care cineva , inevitabil, se ceartă și avem pretenția ca noua generație să fie cultă. De unde să reiasă cultura într-o epocă a internetului și a certurilor la televizor? Ce să mai învețe copii ? Până la urma rămâne clasica întrebare To be or not to be? E mai degrabă not dar să fim serioși nici nu mai contează. Nu mai contează pasiunile, cultura, cărțile și nimic nu mai este moral. Ca urmare aș vrea să vă arăt puțin din viața mea, a generației mele care a fost ultima cu o carte în mână și s-a luptat cu sintaxa și analiza propozițiilor la Capacitate( pe vremea când exista așa ceva) și care a învățat ceva la liceu( a luat Bacul învățând). Habar nu am dacă vremurile or să evolueze spre bine sau spre rău, dar era frumos pe vremea mea, era cultură pe vremea mea, era respect și moralitate și copii încă nu se plimbau cu tabletele de la 3-4 ani pe afara. Erau vremurile grele și noi apreciam mai bine valoarea banului când ne trimiteau părinți la magazin, am avut primul telefon ( imens și cu antenă) în clasa a 7-a și nu înțelegeam ce e acela internet sau messenger pentru că nimeni nu avea. Trece timpul și parcă îți e teamă să mai crești un copil în vremurile acestea, cum oare să îl mai înveți ce e bine și ce e rău când în jurul nostru planează incultura și scandalurile ? 

M-am îndrăgostit de o iluzie

Astăzi am realizat că îmi pasă de el. 

Îmi era dor să spun că m-am îndrăgostit, că mintea mea umblă aiurea și mereu se gândește la el. M-am îndrăgostit de o iluzie, o proiecție a bărbatului perfect din mintea mea. M-am îndrăgostit iremediabil de un om cu care ador să mă cert și să mă contrazic și sunt fericită, așa cum nu am mai fost demult, o fericire ciudată.

Un om perfect din toate punctele de vedere și construit strategic în visele mele,un om care nu numai că mă copleșește cu un romantism de multe ori exagerat dar și cu o bunătate ce rar s-a întâlnit. Un om care știe când să îmi dăruiască o floare și când să îmi spună un sfat. Un om căruia să îi pese dacă râd sau plâng, dacă glumesc sau vorbesc serios.

M-am îndrăgostit de o iluzie.O iluzie frumoasă. Un om special.

Șansa la fericire

        Iubirea, un fel de aventura din care ieșim ori cu capul sus ori cu lacrimi în ochi. Uneori mi-e greu să am încredere într-un om, și când zic mi-e greu mă refer la ceva de genul 3 ani de astfel de greutăți. Nu credeam că o să am forța de a dorii să mă înțeleg cu cineva, de a da șansa unei noi iubiri să îmi înmugurească în suflet. Totuși eu cred că la un moment dar cu toții ne răzbunăm pe persoanele care nu merită ca mai apoi să realizăm că am învățat ceva și acuma putem să iubim iar. Oare de ce trebuie, însă, să ajungem la astfel de greșeli?

           Este un cerc vicios când ajungem la astfel de răni sentimentale, eu îl rănesc pe el pentru că altcineva m-a rănit pe mine, el o să rănească pe altcineva pentru că eu l-am rănit pe el și tot asa. Parcă m-am săturat să aud că nu mai există fericire adevărată, iubire, viață frumoasă. Noi facem să fie așa, avem viața sentimentală care credem noi că o merităm și ne limităm singuri, vrem iubire dar nu știm să o oferim, vrem liniște dar nu credem în ea...noi știm să ne rănim unii pe alții pentru că avem impresia că nu meritam prea multe. 

         Am învățat că mai am multe de învățat. Am căutat să ascult povestea fiecăruia, sa nu repet greșelile nimănui, nici chiar pe ale mele. Am încercat să fiu un om bun și totuși nu am reușit întotdeauna. M-am străduit , uneori chiar m-am chinuit pe mine să stau lângă oameni crezând ca nu e dreptul meu să îi rănesc cu adevărul. Cum este să auzi de la omul pe care tu îl consideri totul că pentru el nu însemni același lucru? Cum să îi distrugi visele, imaginea unei iubiri perfecte? Am stat așa prinsă de astfel de gânduri prea mulți ani, mi-am interzis mie să iubesc cu adevărat și să mă apropii de cineva. Însă viața este prea scurtă pentru minciuni, pentru falsitate, pentru un suflet chinuit . Îmi pare rău că am rănit sentimente, dar eu nu mai puteam să mă mint că e ok . 

                                                   Vreau șansa să fiu fericită.

Eu și un alt fel de Tu

Am în suflet dorința unei bucurii unice și o speranță că am să zâmbesc fără încetare de aici încolo zilnic. Am în minte imaginea unor ochi căprui și chipul unui suflet pe care eu l-aș vrea în viața mea, dar cele două lucruri nu sunt integrate în aceeași persoană. Caut neîncetat fericirea aceea de care numai în cărți poți da, fericirea aceea care este rodul imaginației noastre pentru că niciun om nu poate realiza să trăiască o asemenea iubire. O iubire care să te consume și să te lase fără răsuflate. O iubire care să facă totul pentru tine, care să îți fie cel mai bun prieten, care să nu reziste de dorul tău nici măcar o clipă. O iubire care să fie altarul vieții mele și care să mă ocrotească și să mă țină de mână când viața devine grea. O iubire care să se uite în ochii mei și să  îmi spună " O să fie bine"

Păstrez ideea și speranța că eu în viața aceasta o sa întâlnesc o asemenea iubire, un asemenea un, o asemenea poveste care să fie totul pentru mine, care la bătrânețe să mă lase să scriu o carte pe seama ei. O poveste doar a mea...

Povestea noastră

Caut o poveste aparte, o expresie a sufletului meu oglindită în altă persoană de pe lumea asta, o imagine cufundată în imaginea altcuiva. Poate că fericirea mea depinde de asta sau poate doar caut o libertate aparte din rutina în care am căzut .
 Toate amintirile, trăirile, sentimentele le-am strâns într-un colțișor al sufletului meu și le-am închis cu o cheiță argintie care m-am prefăcut că nu am văzut unde am ascuns-o. Și mi-e dor, de sentimentele de altădată. Și mi-e dor de poezia ce o auzeam în suflet când te vedeam. Și mi-e dor de fluturașii care îi simțeam. 
Toată tristețea asta parcă îmi căzuse pe umeri și nu se mai ridica, parcă nu mai știam cum să fiu eu, cum să cred iar într-un vis, cum să sper la frumusețea iubirii.
Poate e aiurea, poate că e chiar aiurea că sper la o poveste unică. O poveste de genul acela care să îți dea lumea peste cap și să fi atât de fericit încât să nu mai știi ce să mai faci, cum să zâmbești mai repede, cum să arăți oamenilor ce înseamnă să fi cu adevărat un om împlinit. Poate e aiurea...dar nu știu să renunț la ideea de a avea genul acesta de iubire, genul acesta de om lângă mine care să fie totul pentru mine.
Sufletul meu pereche, dacă mă auzi, încă te aștept. O să te aștept oricât timp va fi nevoie, doar grăbește-te

Give me one reason

Dă-mi un singur motiv să mă întorc. 
M-am răzgândit de prea multe ori în privința ta și deși suni zilnic gândul că nu am motive serioase să te iert nu îmi dă pace. Poate uneori iubirea nu este de ajuns, poate uneori rațiunea este al naibii de pronunțată și ne dirijează viață spre drumuri neumblate pană atunci. Sau poate uneori, doar uneori, suntem proști și lăsăm să ne scape ceva bun.
Am numărul tău de telefon iar dacă nu sun este pentru că nu vreau, nu pentru că nu aș putea. E simplu, toată lumea poate să pună mâna pe telefon și să sune, dar de ce să sun din obișnuință, de ce să sun doar pentru că înainte sunam mereu? Presupun că mi-am schimbat părerea despre tine, undeva pe drum mi-ai arătat că nu ești cine credeam eu și m-am blocat, nu am știut cum să reacționez.
 Atunci dă-mi un singur motiv să mă întorc. Dar nu poți.

Daca ai carte...ai cultura generala.

Iubirile din ziua de azi...vantul de sub usa cam asa ar putea fi descrise pe scurt. Sunt tresariri magice ce dureaza pret de cateva zile, saptamani, luni si apoi se strig cu tumultul care au inceput. Brusc realizez fara sa vreau ca si eu fac parte din oamenii care nu mai au iubirea drept piatra de temelie in viata lor si care vorba aia nu mai cred in nimic nici cand au dovezi. Astfel am ajuns noi, generatia tanara, sa fim niste ignoranti chiar si cu inimile noastre.

Sentimentele celor din jur nu mai reprezinta nimic. Calcam in picioare tot ce inseamna gesturi frumoase si romantisc pentru ca mai apoi sa putem sa tipam si sa cerem aceste lucruri inapoi chiar daca din start noi le-am instrainat. Si poate nu e usor sa intelegi ca lumea nu se mai invarte in jurul iubirii si a sinceritatii dar nimic nu este mai adevarat astazi.

Sunt o romantica inraita, chiar daca spun ca nu imi pasa acest aspect este de fapt un aspect definitoriu la mine. Apreciez barbatii care stiu sa se poarte , care citesc o carte si nu se rusineaza , care cred in frumusetea  de a cucerii o femeie. 

Iubiti femeile care stiu sa poate o discutie, care citestc si care pot printr-o simpla discutie sa va faca ziua mai frumoasa.

A summer love dream

Visez de ceva vreme incoace ca marile mele sperante sa se cladeasca pe un temei cat de cat real si imaginarul sa se spulbere in negura negativismului de care, odata, dadeam dovada cu indarjire. Tinutuisem in sufletul meu iubiri mai mult sau mai putin bune si ma agatasem de sperante si imagini ambigue despre cum ar trebui sa arate prima dragoste, a doua dragoste si asa mai departe. Prima dragoste..ce cuvinte mari. Prima dragoste, sau ce credeam eu despre ea, se desfasoara calm. Tumultul iubirii patimase dupa parerea mea se desfasura undeva dupa 30 de ani si atunci langa un om fascinant si totusi realitatea si imaginatia nu au de multe ori ce cauta impreuna in aceeasi propozitie.

Recunosc ca m-am inselat in multe privinte, in multe aspecte ale vieti si ca la final am ramas doar o flacara care palpaie refuzand sa renunte la cele mai mari dorinte si crezuri ale sale, dar indiferent cat de tare m-as fi inselat niciodata nu o sa abandonez arta scrisului si ideea ca iubirea este mai mult decat o facem noi oamenii sa fie. La ora actuala cand spui" poveste de dragoste" e ca si cum ai spune"" film horror" iar aceasta trista revelatie nu este doar una pasagera .O a doua iubire vine dupa o mare iubire, dupa o mare dezamagire, dupa un mare vis si dupa un film horror cum am mentionat mai sus pentru ca acea iubire va fi una calma sau una cu mai mult tumult ca niciodata . Depinde desigur de om si de caracterul sau, de ambitii si madrie. Eu una cred ca inca nu am ajuns la o a doua dragoste, m-am oprit la prima si cumva am ramas blocata acolo in amintirile unei povesti nici prea reusita nici prea nereusita.

Undeva pe drum am ales sa raman la primul tumult pentru ca am trait cu indarjire si devotament si un respect iesit din comun pentru un om care, desigur, nu merita nici macar o mica parte din toate acestea . Dar am vazut diferenta, am vazut ce inseamna sa ti cu adevarat la un om si cand sa recunosc ca persoana de langa mine este doar un amic , ca sentimentele nu sunt acolo sau ca nervii mei pot ecipsa desigur orice lucru bun care m-a atras initial .

Sunt complicata si tocmai de aceea imi place sa cred ca frumusetea vieti sta in arta de a fi complicat., de a sti cand sa te subestimezi si cand sa accepti laude, cand sa prinzi un vis in maini si sa nu ii mai dai drumul, cand sa renunti, cand sa crezi in tine.

O mare dragoste vine pe neasteptate, mai rapid decat o sageata, mai fascinanta decat orice vis si mai induiosatoare ca orice emotie si tocmai de acceea eu vreau mereu sa am o prima iubire si nimic mai mult langa un om care sa ma inteleaga, sa ma respecte, sa ma iubeasca, sa ma adore si care eu la randul meu sa ii arat aceleasi lucruri inapoi dar nu din rutina ci din suflet, din priviri, din fapte .

Pentru ca mereu ma faci sa zambesc

       Vroiam sa imi soptesti romantic la ureche “ te iubesc”, dar tu in schimb ai preferat sa te uiti la mine absent. Stateai in fata mea si nu spuneai nimic, iar cand in sfarsit am crezut ca o sa deschizi si tu gura ai cascat plictisit si m-ai privit in continuare. Trist, sa te vad asa indiferent sau mai bine zis sa incerci sa pari in halul acesta de nesimtit. Nu ma prea impresionezi cand te comporti asa , dar nici total indiferenta nu sunt asa ca incerc eu sa zic ceva , stangaci, in ideea ca poate poate renunti la tacerea aceasta enervanta, dar cum nici tu nu te impresionezi imediat n-am facut nimic in final.

“Gataaaa, mi s-a luat sa ma ti asa in suspans, fara sa stiu ce ai de gand.”

“ Nu am nimic de gand, stau aici linistit si ma uit la tine”

“ Tocmai asta e problema, tu nu stai asa degeaba. Ai patit ceva”

“Nu te mai sufar”

“ Asta o zici serios”?

“ Da cum? Neserios?”

“Bine ma, si acuma spui? Dupa un an jumate?”

“ Acuma m-ai intrebat”

“ Si ce mai astepti..hai pleaca”

“ Pleaca tu ca eu ti-am zis ca nu te mai suport”

“ Nu plec nicaieri”

“ Stai atunci, daca iti place sa ne uitam pe pereti asa aiurea”

“ Imi place”

“ Perfect”

 Si am stat noi asa frumos, ore in sir, intr-o tacere mai mult apasatoare decat enervanta . Nu stiam ce sa fac, poate vorbeai serios si eu chiar trebuia sa plec..chiar nu mai intelegeam. Pana la urma m-a hotarat sa plec, se facuse noapte si nu ajunsesem la nicio concluzie.

“ Unde pleci?”

“ Acasa”

“ Acuma”?

“ Nu acuma, visezi stai linistit..ti se pare ca ies pe usa si nu ma mai intorc adica e chiar un miraj.”

“ Draguta , ca intotdeauna”

“ Prost, ca de obicei”

“ Hei..”

“ Hei?”

“ Parea amical…”

“ Esti un idiot”

“ Stiu dar stai asa ca e prea noapte sa pleci singura de nebuna pana acasa”

“ Stai linist ca nu ma mananca nimeni, n-ai tu norocul asta”

“ Si daca am?”

“ Scapi de o belea”

“ Hai ca esti culmea..n-auzi sa stai aici”

“ Si tu nu auzi ca plec?”

“ Incui usa”

“ Aha bine”

 Te gandesti tu ca ar fi misto sa ma mai enervezi putin si imi inchizi usa in nas si ma pui sa stau iar pe nenorocitul ala de scaun si sa admir tavanul ala al tau albastru cu stelute fosforescente . Simt ca o sa te iau de par si o sa matur camera aia cu tine, atat de rau reusesti sa ma enervezi.

“ Esti un om lipsit de imaginatie”

“ Era perfect cand taceai, adormisem”

“ Eu..chiar vreau sa plec”

Stiu ca ti-ai dat seama ca vorbesc serios, tocmai de aceea te-ai si intors spre mine si te-ai uitat insistent sa vezi cat de hotarata sunt sa plec si pentru ca ai ajuns la concluzia ca o sa plec in sfarsit te-ai ridicat din pat si ai venit langa mine.

“ Iti dau cheia?”

“ Si eu care ziceam ca o sa zici si tu ceva intelligent”

“ Deci?”

“ Da-mi cheia”

Si mi-ai dat-o dar parca nu ma induram sa o bag in usa si sa plec de acolo, parca ma tineai prizoniera chiar si cand nu eram, parca ma luptam mai mult cu mine decat cu tine.

“ Plec”

“ Ok”

Si am plecat. Am iesit pe usa si m-am incaltat si am iesit in gradina. M-am uitat in jur pentru o ultima data si m-am indreptat spre casa. Parea strada asa pustie si ma simteam asa prost si aiurea . De ce trebuie tu sa fi asa insensibil..tot ce vroiam era sa ma ti in brate dar tu ai preferat sa  ma ignori.

“ Iubito?”

“ Aaaaaaaaaaaaaaaaa…esti nebun la cap? Vrei sa mor de spaima? Tampitule ce te furisezi asa in spatele meu noaptea la 2 ? “

“ Hai acasa”

“ Ma duc acasa”

“ Acasa la noi am vrut sa zic”

“ De ce? Sa imi spui ca nu ma suporti si sa ma ignori?”

“ Nu”

“ Atunci”?

“ Pentru ca locul tau e langa mine”

“ O sa  gasesti tu alta sa imi ia locul”

“ Nu”

“ Nu are rost..nu ma mai iubesti”

“ Hai acasa”

 Imi era dor de tine chiar daca stateai chiar langa mine si imi doream sa mergem acasa , imi era somn, eram obosita..vroiam doar sa imi iau pijamaua pe mine si sa ma bag in pat.

Am mers cu tine dintr-un motiv simplu..vroiam sa te inteleg. Am ajuns inapoi acasa , dar nu stiam ce rost mai avea sa fiu acolo..ma simteam stinghera si fara putere, nu mai aveam ce spune, nu mai credeam nimic, nu te vroiam acolo dar tu tot ai venit si pus langa mine nu ai zis nimic. Apoi am plans..era prea mult..nu mai suportam atata indiferenta .

“ Iubito”

“ Nu-mi spune asa..nu sunt iubita ta”

“ Iubito”

“ N-auzi sa termini?”

“ Termin dar stai sa incep”

“ Nu ma mai iubesti..stiu…nu trebuie sa o zici”

“ De ce crezi tu asa ceva?”

“ E de ajuns…indiferenta si-a spus cuvantul”

“ Am un motiv intemeiat”

“ Nimic in lumea asta nu poate sa te scuze”

Apoi m-a luat in brate, s-a intors la mine si m-a luat in brate. Nu stiam ce sa fac…vroiam s ail imping dar il iubeam..ma simteam bine in bratele lui..protejata..iubita..era locul meu acolo si eu il adoram. Dar gresise..si nu merita sa fie iertat.

“ Te iubesc”

“ De ce oare nu te cred?”

“ M-am tot gandit toata ziua cum sa fac treaba asta si dasta eram asa stingher”

“ Stiuuuuuuuu ca te desparti de mine nu trebuie sa o mai audddddd”

“ Ce? Nuuuuuu hei fi putin atenta ca nu e ce crezi tu

“ Nu e ce cred eu? Ti-ai gasit alta? “

“ Nu..aolooo”

“ Ce e mah atunci cee eee?”

“ Nu mai poate omu sa faca nimic romantic”

“ Ce romantism ?””

“ Uite daca aveai si tu putina rabdare te-ai fi uitat pe geam”

“ M-am uitat”

“ Si ai vazut masina din curte?”

“ Da..e a vreunui prieten de-al tau?”

“ Nu..deci stai asa”

“ Hmm”

“ Iubito..sunt in genunchi”

“ Tot nu te iert”

“ Iubito serios acu sunt in genunchi”

“ Si ce vrei mah sa iti fac eu sa te ridic?”

“ Nu desteapto sa vi mai aproape”

“ Te vad bine de aici”

“ Acumaaaa”

“Bine bine ce e”

“ Vrei sa fi sotia mea?”

“ Asta e cea mai macabra gluma a ta..termina cu tampeniile tu e desparti de mine”

“ Vrei sa fi sotia mea?”

“ Aaa ai gasit alta proasta sa te iubeasca la fel gata stiu eu”

“ VREI SA FI SOTIA MEA SA MA DISPERI ZILNIC SI EU SA ITI SPUN CA TE IUBESC ASA CUM ESTI DESI IMI FACI VIATA GREA SI ESTI O PACOSTE?”

“ Aolo tu vorbesti serios si eu..euuuuuu….DA..adica da…adica te iubesc ..adica stai asa…stai ca nu intelege…staiiiiiiiiiiiii”

“ Si eu te iubesc …maine sa iei cheile de pe hol ca masina este un cadou de la mine pentru tine”

 Asa am ramas eu fara cuvinte si am trecut cu vederea peste toate semnele si am stat ca proasta suparata , dar desigur tot raul spre bine si toata iubirea mea catre el…ca mi-a luat masina si ma iubeste si atarna inelu ala pe degetu meu ca o caramida …romantismul asta…si paranoia mea prost indreptata…dar nu ma asteptam la astaJ))

Poveste fara sfarsit

Nu vreau sa-mi fie dor de tine nici macar o clipa din momentul in care o sa trantesc usa in urma mea,atat de tare incat sa fiu
sigura ca o s-o auzi si o sa stii ce se intampla.O sa cobor scarile incet,admirand fiecare perete alb si impersonal pe langa care voi
trece doar ca sa te aud cum grabit fugi din sufragerie spre hol.O sa fiu calma si o sa respir adanc inainte sa deschid usa scarii tale si sa
plec definitiv din acest peisaj monoton in care ne gasim intamplator amandoi.Am sa aud pasii tai grabiti pe piatra rece a scarilor
si o sa zambesc sarcastic,exact cum nu-ti place tie.Incep sa rad..acuma cine e fraierul dintre noi doi?Cine plange si implora?
Scena penibila de acum cateva zile ,jucata in mod tragic pe strada cu mii si mii de spectatori care mai aveau putin si isi luau niste seminte
sau popcorn si stateau pe balcon uitandu-se la noi si zicandu-si" uite draga ..alti fraieri care se cearta,vin-o si tu mai repede aici ca 
e mai interesant decat telenovela aia a ta tampita pe care o urmaresti in fiecare zi si din care nu intelegi nimic" .
E randul meu sa te privesc cu niste ochi goi ,negri ,impersonali si imi vine in minte blogul unei tipe care zicea ceva de genul" eu am ochii
negri iar pe vremea cand imi pasa te iubeam pe tine" si nu pot sa ma abtin sa nu rad si mai tare decat am facut-o pana acuma.Adica
noi doi chiar suntem buni de o telenovela,de fapt chiar ma gandeam sa-ti spun chestia asta dar m-ai enervat prea tare si acuma trebuie
sa suporti consecintele actiunilor tale total negandite si tampitePana la urma ai coborat destul de repede scarile alea...
cred ca ai sarit 2-3 scari ca sa scurtezi drumul si sa te asiguri ca nu-ti scap din raza vizuala.
Nu mai poti respira bine de atata efort,vad cateva broboane de sudoare cum ti se scurg pe frunte si ma critic singura pentru ca
inca te vad frumos.Balbai si tu un" nu pleca" pe nerasuflate,saracu .. cred ca o sa mi se faca mila de tine.
"Dragul meu,de ceva timp m-am gandit sa scriu o carte"
El se uita ,bineinteles,prostit la mine.Nu pricepe o iota din ce zic eu sau ce legatura are asta cu noi doi.
  "M-am gandit mult si chiar ar fi o treaba extraordinara,nu crezi?" si ma uit enigmatic la el sa vad ce poate spune
 "Daca tu crezi ca este bine,atunci si eu cred asta"
  "Nu vrei sa stii care este subiectul?" fac o fata de om nevinovat.
   El ma studiaza atent sa vada unde vreau sa ajung.
  "Vreau.Deci despre ce va fi ?"
  "Despre doi tampiti care s-au indragostit"
   "Interesant."
   "Nu-i asa?"
   "Da.Te gandesti la cineva anume?"
   "Desigur,am personajele ideale."
   "Am o vaga banuiala ca nu e de bine"
   "Nu fi scumpule asa pesimist"
   "Poi.scumpo..nu stiu ce legatura are aceasta tema cu cearta noastra"
   "Nu are.Am zis eu ca are?Vroiam sa vezi ca fosta ta prietena va fi o scriitoare consacrata din cauza tampitilor aia doi"
   "Acuma chiar ma enervezi.Ce tot vorbesti acolo?Ce fosta prietena?"
   "Dar ce-am zis gresit?"
    "Noi doi nu ne-am despartit"
   "Asta ramane de vazut.In fine,ideea este ca vreau sa citesti cartea pe care o s-o scriu"
   "Ce carte?Ce tampiti?Ce tot indrugi mai copilule?
    "Eh,aia doi tampiti suntem noi doi scumpule...O sa fim celebri."
    "Nici sa nu te gandesti"
     "E deja la tiparit cartea."
    "Nu vorbesti serios..sau?"
    "Ti se pare ca glumesc?"
     "Nu..nu glumesti chiar deloc.Cartea aia va vedea lumina zilei in curand"
     "Exact honey.."
     "Nu conteaza.nu ma supar.Doar nu pleca"
     "Nu plec nicaieri.Mereu am fost aici,doar ca tu nu ma vedeai.Devenisem invizibila ."
    "Nu este adevarat."
      "Sigur ca este..hai sa nu mai ne mintim,ce se petrece cu tine?"
      "Nu vreau sa te pierd.Stiu ca am avut o scena penibila acum cateva zile,dar credeam ca am trecut peste asta.Iar acuma
cand stateam de vorba in bucatarie m-am enervat,recunosc ca m-am enervat.Si tu te-ai enervat ,am crezut ca o sa-mi dai cu 
paharul in cap dar in schimb ai plecat.Nu am mai patit pana acuma asa ceva.Nu te-ai mai purtat asa"
        "Nu...dar de cele mai multe ori simteam asta,simteam ca te urasc pentru cat de enervant poti fi si apoi imi dadeam seama
ca eu n-o sa pot sa te urasc niciodata si ma enervam si mai tare"
         "Intoarce-te cu mine."
         "Nu cred ca mai pot"
          "De ce nu?"
          "Cum sa te mai iert?"
         Zicand aceasta ultima propozitie plec lasandu-l intr-o ceata totala.
         Nu vine dupa mine si ma simt putin dezamagita ca a renuntat asa usor..eu niciodata n-am renuntat la el.
         Imi vine sa tip de nervi si sa plang un secol si inca ceva.
         Vad luminile felinarelor cum se aprind si aud cum imi suna telefonul prin geanta.
          Ajung pana la banca din fata blocului meu ,caut telefonul vad ca am un mesaj .. il citesc grabita.
          Este de la tine evident,
         "Ai 2 minute sa te intorci sau am terminat-o"
         Calculez repede in minte cam ce inseamna alea 2 minute,imi dau seama ca mai mult de 10 mi-a luat sa imi caut telefonul
doar si apoi sun la interfon.2 minute alea cred ca mai pot astepta vro 2 zile asa...
            Mai primesc un mesaj.De data asta nu mai esti asa radical,te-ai mai gandit cum sa abordezi problema.
            "Te rog ..macar sa vorbim putin"
             Vezi tu ca nu raspund nici la acest mic sms si disperat ma suni.O data,de doua ori,de trei ori...de nenumarate ori.
             Pana la urma o sa ne impacam.Mereu o facem.
              Cobor inapoi scarile sa ma duc sa imi cumpar inghetata si dau de tine la magazin.
              Plouat si cu ochii rosii astepti la rand sa cumperi o stica generoasa de wisky.
               Ma duc langa tine si iti smulg sticla din mana.
                Te uiti la mine ca la un strigoi,apoi razi ca un nebun si tipi in magazin"stiam eu ca tu esti ingerul meu pazitor"
                Iar se uita lumea la noi dar pana la urma esti chiar simpatic.
                Luam inghetata si ne asezam pe o banca.
                Scoti din buzunar niste jeleuri in forma de inimioare si mi le intinzi uitandu-te la mine cu cel mai radiant zambet al tau.
                Pana la urma ma tii in brate iar eu ma simt iar fericita.
                "Esti un copil tare rasfatat" imi spui razand
                "Stiu " si ma uit la tine in felul meu caracteristic care iti da de inteles ca ne-am impacat.
                  Luna rade la noi .
                   2 copii pe o banca mananca inghetata si jeleuri.
                  Ating marginile bancii si simt cuvintele pe care le-am intiparit acolo.
                   Acuma este liniste in povestea noastra....pana data viitoare desigur:))

Scrisoare pentru el

Se spune ca nu poți evita inevitabilul.Ca doar după ce toate încercările trec le înțelegi rostul si doar după ce iți reclădești trecutul poți sa visezi la viitor, dar nu pot sa te scot din inima mea. Am stat in fiecare zi si am citit si recitit tot ce mi-ai spus vreodată,tot ce mi-ai trimis vreodată si nu vedeam decât furie si supărare si pe tine plecat..

Acum tot ce as vrea sa fac e sa te țin in brațe,poate pare o prostie dar m-am obișnuit atât de tare cu tine incat acum,fiecare zi ce trece este doar una in plus in care sufletul meu e despărțit de corp si plutesc intr-o stare de amorțire totala. Nu pot sa te uit,am încercat si chiar nu pot. Nu pot pentru ca eu chiar te iubesc in ciuda greșelilor făcute de-a lungul drumului.

Știi mi-ai spus mereu sa nu mai iau totul atât de personal,sa cred in mine,sa cred in tine,in noi…vroiam doar liniște si putina fericire cat sa ne tina împreuna. Vroiam chestiile alea pe care le tot  vad in toate filmele..surprizele acelea neașteptate si declarațiile de dragoste spontane…vroiam totul de la tine pentru ca simțeam ca se poate …

Sentimentul pe care l-am avut pentru tine inca de la început nu ai cum sa nu-l fi simțit si tu la un moment dat,sentimentul ala ca ne potrivim,ca avem ce impartii,ca ne e bine împreuna,ca lucrurile sunt așa cum ar trebuie sa fie si ca nu ne-am întâlnit intamplator…

 Nu caut scuze….

Cel mai greu lucru de indurat si de trăit cu nu este niciodată furia  sau ideea ca ai inima frânta…cel mai greu lucru din viața unui om este sa se simtă nedorit....

Cu tine mi-am trăit povestea de dragoste după care am tânjit atât de mult si am plâns si am oftat si m-am uitat plina de invidie la alții cum o aveau si eu stăteam pe margine si nu puteam face altceva decât sa privesc neajutorata si pentru asta iți mulțumesc,iți mulțumesc ca m-ai salvat când a fost nevoie,ca ai fost mereu acolo langa mine,ca puteam sa vorbim despre orice..

Știu ca de multe ori am părut ca nu ascult ce spuneai,ca nu sunt atenta ..dar îmi aduc aminte tot ce mi-ai spus vreodată..îmi aduc aminte si clipu ala cu mașini de pe youtube pentru care ne-am certat si toate mașinile care ti-au plăcut ,Dacia aia care o vroiai atât de tare,melodiile care iți plac,filmele care le-am văzut împreuna,toate zilele alea când am ras si ne-am jucat in parc,când am mers pe Trivale ținându-ne de mana…îmi amintesc chiar si prima noastră converstie..primul sărut…banca aia..toate mesajele care ni le-am dat..

Nu spun ca eu sunt perfecta,nici pe departe. Nu are rost sa te plictisesc cu scrisoarea asta interminabila ..dar vroiam doar sa știi…ca n-am tupeu sa te sun pentru ca știu ca nu vei răspunde ,tocmai de aceea ti-am si scris..

O lume egoista

Stiu ca nu am mai scris demult...si uneori ma intreb ce rost mai are sa pui atatea sentimente in cuvinte cand oricum cand vrei cu adevarat sa spui ceva nimeni nu te asculta. Cand persoana aia care ar trebui sa fie langa tine orice ar fi..pleaca in cel mai prost moment fara nicio explicatie , dar m-am convins ca oameni sunt o apa si un pamant cum se spune, nu e nimeni mai special, mai corect, mai iubitor,mai dragut, Suntem toti egoisti si rai si ironici ...

Apocalipsa prostiei

Nu pot sa nu fiu rautacioasa cand stiu ca nimeni nu ma apreciaza la adevarata mea valoare . Ce rost are sa fiu buna intr-o lume rea? Pana la urma ne nastem in jungla, apoi parintii me invata sa supravietuim , la o varsta apreciabila in care suntem considerati demni de a ne descurca singuri suntem aruncati in jungla de capul nostru si mai apoi dupa ani de zile de lupte si alegeri si greseli si bucurii murim tot in jungla asta populata cu oameni mai mult rai decat buni. Oricum nu vreau sa ma indepartez prea tare de la subiect asa ca ce conteaza putina rautate ? Conteaza enorm..de fapt in ziua de azi doar asta face diferenta. Daca stii sa fi neiertator, curajos , ambitios, egoist, enorm de invidios pe alte persoane, apt sa treci peste oricine iti sta in cale si nu in ultimul rand sa nu ai sentimente clar reusesti sa fi "iubit" de toata lumea . Vor cauta sa fie ca tine, sa aiba succesul pe care il ai tu in cariera sau sa franga inimi, ideea de baza e ca vei fi leul junglei tale.
Imi plac la nebunie persoanele fara pic de ratiune sau consideratie pentru oamenii realizati. Nu am intalnit pe nimeni sa imi spuna: Vai cat il apreciez pe X pentru ca e bun la suflet... Nici nu o sa auziti vreodata asa ceva. in schimb: Vai cat il apreciez ca a fost smecher si a calcat peste toate obstacolele si a ajuns mare si tare in cariera ...desigur asta auzim zilnic.
Ador sentimentele de neliniste din persoanele aparent calme . Eu oricum reusesc sa enervez pana si cel mai calm om asa ca e o frumusete aparte in nervozitatea persoanelor calme.Ador sa vad cum se zvarcolesc oamenii cand spun ceva ce nu le convine sau sa las lumea sa barfeasca si apoi sa spun si eu ceva care sa ii deruteze total. Ma rog, acuma nu sunt nici eu perfecta dar unele persoane chiar exagereaza cu rautatea asta care inevitabil de transforma in prostie . Cultura zero ...pana la urma de unde atata carte:-j Vocabular zero...nu mai citeste nimeni ca e sub demnitatea noastra desigur...Sentimente zero pentru ca e mai misto sa fim rai si sa nu aratam ca avem sentimente ...
Ne intrebam unde am gresit si cand s-a distrus lumea asta? Nu vine apocalipsa fratilor, vine sfarsitu sentimentelor noastre si a culturii si a tuturor lucrurilor bune din cauza prostiei si a lipsei de cultura si ca ne lasam condusi ce valori prost stabilite .
Ma scuzati pentru ca spre final m-am enervat:P doar ca sunt satula de atata prostie si rautate. Inca o data iertati-ma si sper sa prindeti esentialul din acest post.