M-am îndrăgostit de o iluzie

Astăzi am realizat că îmi pasă de el. 

Îmi era dor să spun că m-am îndrăgostit, că mintea mea umblă aiurea și mereu se gândește la el. M-am îndrăgostit de o iluzie, o proiecție a bărbatului perfect din mintea mea. M-am îndrăgostit iremediabil de un om cu care ador să mă cert și să mă contrazic și sunt fericită, așa cum nu am mai fost demult, o fericire ciudată.

Un om perfect din toate punctele de vedere și construit strategic în visele mele,un om care nu numai că mă copleșește cu un romantism de multe ori exagerat dar și cu o bunătate ce rar s-a întâlnit. Un om care știe când să îmi dăruiască o floare și când să îmi spună un sfat. Un om căruia să îi pese dacă râd sau plâng, dacă glumesc sau vorbesc serios.

M-am îndrăgostit de o iluzie.O iluzie frumoasă. Un om special.

Șansa la fericire

        Iubirea, un fel de aventura din care ieșim ori cu capul sus ori cu lacrimi în ochi. Uneori mi-e greu să am încredere într-un om, și când zic mi-e greu mă refer la ceva de genul 3 ani de astfel de greutăți. Nu credeam că o să am forța de a dorii să mă înțeleg cu cineva, de a da șansa unei noi iubiri să îmi înmugurească în suflet. Totuși eu cred că la un moment dar cu toții ne răzbunăm pe persoanele care nu merită ca mai apoi să realizăm că am învățat ceva și acuma putem să iubim iar. Oare de ce trebuie, însă, să ajungem la astfel de greșeli?

           Este un cerc vicios când ajungem la astfel de răni sentimentale, eu îl rănesc pe el pentru că altcineva m-a rănit pe mine, el o să rănească pe altcineva pentru că eu l-am rănit pe el și tot asa. Parcă m-am săturat să aud că nu mai există fericire adevărată, iubire, viață frumoasă. Noi facem să fie așa, avem viața sentimentală care credem noi că o merităm și ne limităm singuri, vrem iubire dar nu știm să o oferim, vrem liniște dar nu credem în ea...noi știm să ne rănim unii pe alții pentru că avem impresia că nu meritam prea multe. 

         Am învățat că mai am multe de învățat. Am căutat să ascult povestea fiecăruia, sa nu repet greșelile nimănui, nici chiar pe ale mele. Am încercat să fiu un om bun și totuși nu am reușit întotdeauna. M-am străduit , uneori chiar m-am chinuit pe mine să stau lângă oameni crezând ca nu e dreptul meu să îi rănesc cu adevărul. Cum este să auzi de la omul pe care tu îl consideri totul că pentru el nu însemni același lucru? Cum să îi distrugi visele, imaginea unei iubiri perfecte? Am stat așa prinsă de astfel de gânduri prea mulți ani, mi-am interzis mie să iubesc cu adevărat și să mă apropii de cineva. Însă viața este prea scurtă pentru minciuni, pentru falsitate, pentru un suflet chinuit . Îmi pare rău că am rănit sentimente, dar eu nu mai puteam să mă mint că e ok . 

                                                   Vreau șansa să fiu fericită.

Eu și un alt fel de Tu

Am în suflet dorința unei bucurii unice și o speranță că am să zâmbesc fără încetare de aici încolo zilnic. Am în minte imaginea unor ochi căprui și chipul unui suflet pe care eu l-aș vrea în viața mea, dar cele două lucruri nu sunt integrate în aceeași persoană. Caut neîncetat fericirea aceea de care numai în cărți poți da, fericirea aceea care este rodul imaginației noastre pentru că niciun om nu poate realiza să trăiască o asemenea iubire. O iubire care să te consume și să te lase fără răsuflate. O iubire care să facă totul pentru tine, care să îți fie cel mai bun prieten, care să nu reziste de dorul tău nici măcar o clipă. O iubire care să fie altarul vieții mele și care să mă ocrotească și să mă țină de mână când viața devine grea. O iubire care să se uite în ochii mei și să  îmi spună " O să fie bine"

Păstrez ideea și speranța că eu în viața aceasta o sa întâlnesc o asemenea iubire, un asemenea un, o asemenea poveste care să fie totul pentru mine, care la bătrânețe să mă lase să scriu o carte pe seama ei. O poveste doar a mea...

Povestea noastră

Caut o poveste aparte, o expresie a sufletului meu oglindită în altă persoană de pe lumea asta, o imagine cufundată în imaginea altcuiva. Poate că fericirea mea depinde de asta sau poate doar caut o libertate aparte din rutina în care am căzut .
 Toate amintirile, trăirile, sentimentele le-am strâns într-un colțișor al sufletului meu și le-am închis cu o cheiță argintie care m-am prefăcut că nu am văzut unde am ascuns-o. Și mi-e dor, de sentimentele de altădată. Și mi-e dor de poezia ce o auzeam în suflet când te vedeam. Și mi-e dor de fluturașii care îi simțeam. 
Toată tristețea asta parcă îmi căzuse pe umeri și nu se mai ridica, parcă nu mai știam cum să fiu eu, cum să cred iar într-un vis, cum să sper la frumusețea iubirii.
Poate e aiurea, poate că e chiar aiurea că sper la o poveste unică. O poveste de genul acela care să îți dea lumea peste cap și să fi atât de fericit încât să nu mai știi ce să mai faci, cum să zâmbești mai repede, cum să arăți oamenilor ce înseamnă să fi cu adevărat un om împlinit. Poate e aiurea...dar nu știu să renunț la ideea de a avea genul acesta de iubire, genul acesta de om lângă mine care să fie totul pentru mine.
Sufletul meu pereche, dacă mă auzi, încă te aștept. O să te aștept oricât timp va fi nevoie, doar grăbește-te

Give me one reason

Dă-mi un singur motiv să mă întorc. 
M-am răzgândit de prea multe ori în privința ta și deși suni zilnic gândul că nu am motive serioase să te iert nu îmi dă pace. Poate uneori iubirea nu este de ajuns, poate uneori rațiunea este al naibii de pronunțată și ne dirijează viață spre drumuri neumblate pană atunci. Sau poate uneori, doar uneori, suntem proști și lăsăm să ne scape ceva bun.
Am numărul tău de telefon iar dacă nu sun este pentru că nu vreau, nu pentru că nu aș putea. E simplu, toată lumea poate să pună mâna pe telefon și să sune, dar de ce să sun din obișnuință, de ce să sun doar pentru că înainte sunam mereu? Presupun că mi-am schimbat părerea despre tine, undeva pe drum mi-ai arătat că nu ești cine credeam eu și m-am blocat, nu am știut cum să reacționez.
 Atunci dă-mi un singur motiv să mă întorc. Dar nu poți.

Daca ai carte...ai cultura generala.

Iubirile din ziua de azi...vantul de sub usa cam asa ar putea fi descrise pe scurt. Sunt tresariri magice ce dureaza pret de cateva zile, saptamani, luni si apoi se strig cu tumultul care au inceput. Brusc realizez fara sa vreau ca si eu fac parte din oamenii care nu mai au iubirea drept piatra de temelie in viata lor si care vorba aia nu mai cred in nimic nici cand au dovezi. Astfel am ajuns noi, generatia tanara, sa fim niste ignoranti chiar si cu inimile noastre.

Sentimentele celor din jur nu mai reprezinta nimic. Calcam in picioare tot ce inseamna gesturi frumoase si romantisc pentru ca mai apoi sa putem sa tipam si sa cerem aceste lucruri inapoi chiar daca din start noi le-am instrainat. Si poate nu e usor sa intelegi ca lumea nu se mai invarte in jurul iubirii si a sinceritatii dar nimic nu este mai adevarat astazi.

Sunt o romantica inraita, chiar daca spun ca nu imi pasa acest aspect este de fapt un aspect definitoriu la mine. Apreciez barbatii care stiu sa se poarte , care citesc o carte si nu se rusineaza , care cred in frumusetea  de a cucerii o femeie. 

Iubiti femeile care stiu sa poate o discutie, care citestc si care pot printr-o simpla discutie sa va faca ziua mai frumoasa.

A summer love dream

Visez de ceva vreme incoace ca marile mele sperante sa se cladeasca pe un temei cat de cat real si imaginarul sa se spulbere in negura negativismului de care, odata, dadeam dovada cu indarjire. Tinutuisem in sufletul meu iubiri mai mult sau mai putin bune si ma agatasem de sperante si imagini ambigue despre cum ar trebui sa arate prima dragoste, a doua dragoste si asa mai departe. Prima dragoste..ce cuvinte mari. Prima dragoste, sau ce credeam eu despre ea, se desfasoara calm. Tumultul iubirii patimase dupa parerea mea se desfasura undeva dupa 30 de ani si atunci langa un om fascinant si totusi realitatea si imaginatia nu au de multe ori ce cauta impreuna in aceeasi propozitie.

Recunosc ca m-am inselat in multe privinte, in multe aspecte ale vieti si ca la final am ramas doar o flacara care palpaie refuzand sa renunte la cele mai mari dorinte si crezuri ale sale, dar indiferent cat de tare m-as fi inselat niciodata nu o sa abandonez arta scrisului si ideea ca iubirea este mai mult decat o facem noi oamenii sa fie. La ora actuala cand spui" poveste de dragoste" e ca si cum ai spune"" film horror" iar aceasta trista revelatie nu este doar una pasagera .O a doua iubire vine dupa o mare iubire, dupa o mare dezamagire, dupa un mare vis si dupa un film horror cum am mentionat mai sus pentru ca acea iubire va fi una calma sau una cu mai mult tumult ca niciodata . Depinde desigur de om si de caracterul sau, de ambitii si madrie. Eu una cred ca inca nu am ajuns la o a doua dragoste, m-am oprit la prima si cumva am ramas blocata acolo in amintirile unei povesti nici prea reusita nici prea nereusita.

Undeva pe drum am ales sa raman la primul tumult pentru ca am trait cu indarjire si devotament si un respect iesit din comun pentru un om care, desigur, nu merita nici macar o mica parte din toate acestea . Dar am vazut diferenta, am vazut ce inseamna sa ti cu adevarat la un om si cand sa recunosc ca persoana de langa mine este doar un amic , ca sentimentele nu sunt acolo sau ca nervii mei pot ecipsa desigur orice lucru bun care m-a atras initial .

Sunt complicata si tocmai de aceea imi place sa cred ca frumusetea vieti sta in arta de a fi complicat., de a sti cand sa te subestimezi si cand sa accepti laude, cand sa prinzi un vis in maini si sa nu ii mai dai drumul, cand sa renunti, cand sa crezi in tine.

O mare dragoste vine pe neasteptate, mai rapid decat o sageata, mai fascinanta decat orice vis si mai induiosatoare ca orice emotie si tocmai de acceea eu vreau mereu sa am o prima iubire si nimic mai mult langa un om care sa ma inteleaga, sa ma respecte, sa ma iubeasca, sa ma adore si care eu la randul meu sa ii arat aceleasi lucruri inapoi dar nu din rutina ci din suflet, din priviri, din fapte .