duminică, 19 ianuarie 2014

Arta de a fi gelos...partea a doua






De când mă știu mi-a plăcut să fiu altfel. Mă simțeam altfel, vroiam să cred că nimeni nu mai este ca mine. Adevărul este că atunci nu înțelegeam , oricât mi-ar fi explicat mama, că sunt unică și că orice aș face sau nu viața mea este o capodoperă pictată doar de mine. Aveam vreo 4 ani când am găsit un pui de găină în fața blocului, probabil pierdut de cineva în timp ce îi ducea la țară. m-am atașat de el foarte tare dar oricâtă dragoste și afecțiune i-aș fi oferit eu el tot nefericit era. Îi lipsea afecțiunea alor lui, dar nici pasta nu am înțeles-o. Iubirea e totul pentru noi, oameni sau animale, nici măcar nu contează și loialitatea nu se învață se câștigă . Nu mi-a plăcut nici grădinița, știu că mulți afirma asta, dar adevărul e că eu îmi amintesc în mod conștient cum pereții aia albi și jucăriile alea triste nu mă atrăgeau deloc, ca să nu mai zic de respectivele doamne care ne puneau să dormim de la 2 la 4, lucru care eu niciodată nu l-am reușit ca dovadă că nici acuma nu consider somnul de după amiază necesar sau vital pentru mine.
Prima dată când am fost geloasă aveam cam 5 ani și cineva avea o jucărie mai frumoasă ca a mea. Țin minte că de atunci am tot încercat să obțin tot ce îmi doresc . Mai târziu am vrut să fiu printre primii la școală și mi-a reușit cu brio tot din cauza geloziei. Am învățat să dau dovadă de ambiție mai mult pentru mine decât pentru cei din jur și mi-am construit o cale a mea. Am învățat să scriu ca să pot să mă descarc, pentru că vărs lacrimi și am creat pentru mine o pasiune care mi-a adus numai fericire și m-a lăsat întotdeauna să fiu eu. Nu m-a criticat niciodată, iar ceea ce am scris eu niciodată nu mi-a adresat reproșuri.
Oamenii sunt răi, dar geloziile îi înrăiesc cu adevărat. Dacă eu am ceva bun, cineva vrea să aibă și el ceva și mai bun sau chiar bunul meu.N-ar muncii niciunul să obțină ceva. Toți vor doar să iasă repede și ușor și pac să apară și succesul.Puțini mai sunt perseverenți și se chinuie în ziua de azi.
Iubiți-vă și astfel puteți să iubiți și ceea ce faceți, omul lângă care trăiți și mai ales viața pe care v-o faceți.E simplu, viața e cine suntem noi, iar dacă noi suntem răi viața este rea, iar dacă noi suntem buni viața este bună cu noi pentru că un gând bun e mai puternic ca o mie de cuvinte.