Merit sa sufar...

Mi-am legat aripile de o piatra si le-am ordonat sa nu se mai zbata,sa nu mai incerce sa se elibereze dintr-o inchisoare necesara,sa nu mai ma implore,sa nu mai tipe si sa nu mai planga.
Mi-am ascuns sufletul de mine si de cei din jurul meu doar pentru ca asa am crezut ca n-o sa sufar niciodata si apoi mi-am dat seama ca uneori suferinta e necesara pentru a putea invata unele lucruri si i-am dat drumul sufletului meu din cusca in care il tinusem atata amar de timp si l-am lasat sa fie ranit de mine .
Mi-am scos masca care o purtasem atata timp si am lasat-o sa-mi cada cu teama din mana si apoi in drumul meu grabit spre viata am calcat-o,sfaramand-o in mii si mii de bucatele care uneori le privesc timida si incerc sa le pun la loc ..
M-am temut de viata mai rau decat orice altceva si n-am trait cu adevarat niciodata
Eu..tu..noi..suntem una si acceasi finta dar eu ranesc,eu sunt facuta sa dezamagesc si oricat de mult as incerca mereu fac pe cineva sa sufere,dar niciodata mai rau decat pe mine ...niciodata suferinta mea nu se compara cu suferinta oamenilor din jurul meu...niciodata eu nu pot spune ca am fost cu adevarat fericita dar am incercat sa fiu...probabil tristetea e o stare de-a mea,e una cu mine,sunt insusi eu..
As vrea o singura data sa inchid ochii si apoi cand sa-i deschid sa simt fericirea cum ma inunda ,cum devine o parte din fiinta mea .

Visele mele au parfum de realitate

Cum sa ai succes intr-o lume ahtiata dupa imbogatirea rapida si cat mai putina munca depusa in acest proces?Cum sa mai poti sa visezi intr-o lume mult prea concentrata pe slujbe mediocre si fite?Cum sa mai crezi ca poti sa fi cineva in ziua de astazi cand toata lumea nu face decat sa ramana in umbra,sa aiba numai strictul necesar si sa nu depaseasca nici macar o limita ?
Eu nu mai vreau sa aud de vise spulberate si lacrimi varsate pentru vise neindeplinite.Pana la urma visele raman la stadiul de vise pentru ca noi le permitem sa faca acest lucru,pentru ca noi nu vrem sa facem un mic pas in fata si sa cream o noua etapa,un nou stadiu al visului.
Am si eu visele mele si inca multe au ramas in stand by pentru ca pur si simplu nu am gasit inca modalitatea de a le transforma in realitate,dar visele mele nu or sa zaca in mintea mea la nesfarsit pentru ca am ambitia necesara sa fiu un om care are ceva de spus.
Candva credeam ca sa ai o slujba importanta este totul.Credeam ca orice lucru se poate realiza daca ai gasit o slujba care sa iti ofere un salariu mai mult decat bine platit cu care sa iti cumperi absolut tot ce vrei ,dar vad in jurul meu oameni bogati si nefericiti si atunci ma intreb daca oare merita ? Merita sa faci ceva ce te face nefericit doar pentru a avea niste lucruri materiale? Eu am ajuns la concluzia ca viata este o serie de alegeri,ca uneori este greu sa stii ce usa sa alegi cand vezi atatea variante dar ca indiferent ce alegi lumea n-o sa se opreasca din mersul ei firesc.
Tot ce imi doresc pot sa am ,dar oare ce imi doresc? Oare eu ce talent am?
Sunt un copil care viseaza.
Oare visele mele stiu ca le strig si le urmaresc?

Nu mai stiu sa zambesc

Vreau momente unice sa le prind in palma mea si sa nu le mai dau drumul niciodata,sa simt ca ma inunda fericirea si visele imi devin realitate,sa simt ca visele sunt mai frumoase ca realitatea si mai demne de pretuire.
As vrea numai pentru o secunda timpul sa se opreasca si sa pot imortaliza totul..nici macar o clipa sa nu devina amintire,sa ramana un simplu prezent fara trecut sau viitor.
Cum sa nu zambesc chiar daca nu e usor? Cum sa las eu zambetu asta sa dispara? Niciodata nu a fost asa si totusi atunci cand o usa se inchide cu siguranta o fereastra se deschide,iar daca si fereastra sta inchisa intotdeauna pot sa sparg un geam ..intotdeauna o sa fiu asa si intotdeauna o sa ma simt unica ..
Eu n-am avut nimic de impartit cu viata,dar ea a avut ceva de impartit cu mine.Nu sunt suparata ca nu mi-a dat numai fericire pentru ca daca era asa acuma nu mai stiam sa apreciez ,nu as stii sa inteleg de ce unele lucruri nu ies mereu cum vreau eu .Inteleg ca tristetea este necesara si prezenta in viata oricarui om insa unde mai este frumusetea daca ne acapareaza aceasta stare?Cum sa mai scapi de ea cand tu esti insasi suferinta ,cand a devenit una cu tine? Cum sa mai intelegi oamenii cand ei nu inteleg?Cum sa mai pretinzi sa te asculte cand ei nu aud decat ce vor?Cum sa mai ramai unic intr-o lume falsa?
Vreau fericirea sa se cuibareasca in sufletul meu si sa nu mai plece niciodata...