Follow by Email

luni, 31 ianuarie 2011

Merit sa sufar...

Mi-am legat aripile de o piatra si le-am ordonat sa nu se mai zbata,sa nu mai incerce sa se elibereze dintr-o inchisoare necesara,sa nu mai ma implore,sa nu mai tipe si sa nu mai planga.
Mi-am ascuns sufletul de mine si de cei din jurul meu doar pentru ca asa am crezut ca n-o sa sufar niciodata si apoi mi-am dat seama ca uneori suferinta e necesara pentru a putea invata unele lucruri si i-am dat drumul sufletului meu din cusca in care il tinusem atata amar de timp si l-am lasat sa fie ranit de mine .
Mi-am scos masca care o purtasem atata timp si am lasat-o sa-mi cada cu teama din mana si apoi in drumul meu grabit spre viata am calcat-o,sfaramand-o in mii si mii de bucatele care uneori le privesc timida si incerc sa le pun la loc ..
M-am temut de viata mai rau decat orice altceva si n-am trait cu adevarat niciodata
Eu..tu..noi..suntem una si acceasi finta dar eu ranesc,eu sunt facuta sa dezamagesc si oricat de mult as incerca mereu fac pe cineva sa sufere,dar niciodata mai rau decat pe mine ...niciodata suferinta mea nu se compara cu suferinta oamenilor din jurul meu...niciodata eu nu pot spune ca am fost cu adevarat fericita dar am incercat sa fiu...probabil tristetea e o stare de-a mea,e una cu mine,sunt insusi eu..
As vrea o singura data sa inchid ochii si apoi cand sa-i deschid sa simt fericirea cum ma inunda ,cum devine o parte din fiinta mea .

3 comentarii:

  1. de asta nu ai mai dat tu pe aici ? pentru ca incercai sa e ascunzi?:(

    RăspundețiȘtergere
  2. nu doar de asta,eu mereu m-am ascuns...blogu asta e ca un refugiu,cand simt ca nu mai pot scriu..

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte reusita proza:]. Dar nu fii trista...nu merita sa fii trista!:-*

    RăspundețiȘtergere