Follow by Email

joi, 26 decembrie 2013

Când speranța găsește omul potrivit!



     



      Incepuse sa ninga tarziu in acea seara de 22 Decembrie. Strazile erau mai pline cu zapada ca niciodata, fulgii cadeau nemilosi din cer iar atmosfera geroasa nu lasa pe nimeni sa iasa din casa. Era doar 6 seara când totul a devenit asemenea unui glob de cristal inghetat, când de pe o strada laturalnica se auzi plansul unui caine.
            Mi-e frig se gandea el cu disperare, nu am mancat nimic si niciodata nu o sa pot sa imi gasesc o casa pentru ca arat si miros urat. Nu e vina mea ca am ajuns asa, nu sunt al nimanui dar vreau sa fiu…oare nu ma aude nimeni? Si frigul care amortea totul incet incet il facea sa fuga de colo colo sa poate sa supravietuiasca noptii.
            Vreau sa aud o usa ca se deschide, vreau sa pot sa ma incalzesc macar putin si apoi am sa plec…nu deranjez pe nimeni , nu cer de mancare…te rog nu ma auzi? Straine deschide-ti usa in noaptea asta si pentru mine.
              Cu toate rugamintile lui, nicio usa nu se deschise. Pana la urma se aseza pe un pres inghetat si fara voce sau speranta adormi acolo. Simtea in timpul noptii ca nu o sa supravietuiasca, ca sangele odata turbulent ce ii alerga prin vene acum se chinuia sa circule, simtea ca blana lui cea moale acuma era aspra si plina de turturi, simtea ca nu mai poate misca labutele si nici ochii nu i-ar mai putea deschide daca ar vrea,
              Atat mi-a fost? se intreba el speriat. Ma gandeam ca daca m-am nascut o sa pot sa fiu ceva mai mult decat un biet caine abandonat si care a inghetat de frig. Speram sa aud sau sa vad ceva care m-ar putea salva, dar daca asa trebuie sa fie nu ma mai zbat. Am făcut totul si acuma sunt gata sa plec.
             Noaptea era nemiloasa, zapada nu mai contenea sa cada iar strazile pline de nameti imensi ingreunau circulatia. Oamenii se grabeau sa ajunga in caldura caminelor lor, langa familie si brazii frumosi impodobiti. Vroiau sa puna masa, sa rada si sa simta spiritul Craciunului alaturi de oamenii dragi lor. Sa imparta bucurie prin niste cadouri si sa isi vada copii cu ochii sclipind de bucurie . Nimeni nu intorcea capul sa ajute , nimeni nu intindea o mana sa sprijine un batran care traversa cu greu strada pentru ca nu vedea bine, nimeni nu dona bani pentru neajutorati, nimeni nu mai stia ce inseamna sa daruiesti..magia Craciunului disparuse.
                  Lance deschise ochii si isi spune: Daca am plecat din lumea mea si am ajuns intr-un loc mai bun, acesta cu siguranta este un paradis.
      Peste tot se simtea miros de brad si portocale , casa era impodobita si cadourile erau inca nedeschise. Dar Lance nu putea vedea pe nimeni.
        Sunt singur ,dar casa aceasta pare a fi locuita. Inca imi este foame, dar ma simt mult mai bine. Inca miros urat, dar nu ma mai simt la fel de urat. Oare unde sunt?
      In jurul sau, Lance, putea vedea doar ornamente de Craciun, portocale puse in diferite boluri, carti pe fiecare masuta si un televizor ponosit care incerca sa difuzeze inca stirile. Se pare ca ninsoarea si viscolul se oprisera, dar gerul inca isi facea simtita prezenta. Din casuta cu bunatati, Lance insa nu isi mai facea griji pentru frigul de afara, era acum la adapost iar teama de a nu mai supravietui parea o amintire indepartata. Ramasese insa urma zilelor in care nu mancase nimic si nu putuse sa bea apa decat din niste baltoace inghetate si pline de mizerie. Un zgomot puternic provenit chiar din stomacul lui il readuse astfel la realitate: Mi-e foame !
        Incepu sa paseasca timid pe covorul rosu plin de fulgi de zapada albi si albastri, tesuti cu grija si maiestrie. La inceput ii fuse frica sa paraseasca incaperea, nu auzea pe nimeni iar perspective unei idei ca ajunsese cumva in Rai iar Raiul parea asa uman si familiar nu prea era imbucuratoare , nici plauzibila. Totusi isi facu curaj si cand ajunse in holul lung al casei se mai uita o data in jur si isi dadu seama ca in urmatoarea incapere din fata lui se afla bucataria. Strabatu holul cu viteza si intr-o clipa putu sa miroasa aroma de neconfundat a cozonacilor si fripturii clasice de Craciun. Putea distinge mirosul vag de vin rosu in care fusese pusa carnea la marinat, putea distinge clar aroma de piper si boia ce ii fusesera adaugate ulterior si putea sa simta practic gustul fraged de friptura. Toate aromele acelea il facura sa realizeze si mai tare cat de flamand era . Se arunca aproape cu brutalitate pe scaunul din bucatarie ca sa poate fi mai aproape de tava cu friptura sic and o vazu in fata ochilor lua una rapid si o sterse inapoi in camera de unde plecase.
          Se ghemui langa un fotoliu verde si incepu sa manance cu pofta, Termina friptura mult mai repede decat isi imaginase si cum foamea inca nu ii dadea pace, mai fugi de cateva ori in bucatarie pentru alte bucati de friptura care le infuleca la fel de repede. Cand in sfarsit termina de pe scarile de lemn care duceau la etajul unu al casei se auzira niste pasi. Lance se gandi ingrozit ca daca proprietarul va vedea lipsa fripturii o sa ajunga iar in strada asa ca se chirci langa fotoliu si incepu sa planga. Inchise ochii si se ruga sa nu ajunga iar pe strazi flamand si neingrijit. La un moment dat insa simti o mana cum ii perie blanita cafenie si temator deschise ochii. Vazu in fata lui cea mai frumoasa fetita, imbracata intr-o rochie alba din cap pana in picioare si care nu il alunga ci il pupa si il mangaia si ii spunea ca acum o sa aiba ea grija de el.

    





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu