Follow by Email

vineri, 17 septembrie 2010

Papusi in mainile destinului

Noi suntem doar niste papusi in mainile destinului.
Poate ca suntem doar niste papusi,poate ca e adevarat ca gandim cu doar 8-9% din capacitatea creierului nostru,poate suntem doar niste muritor fara aparare si dusi ca frunzele de toamna prin toate colturile Pamantului,poate ne iubim,poate suntem tristi,poate vrem numai fericire,poate vrem sa imbatranim impreuna,poate suntem cu adevarat doar niste papusi in mainile destinului...
M-am tot intrebat in ultima vreme daca exista un destin harazit pentru fiecare din noi ,un destin care ne este dat sa-l implinim indiferent cate greutati intalnim in drumul nostru.M-am tot framantat daca sa cred ca toate lucrurile bune din viata sunt intr-un echilibru perfect cu tristetile care vin inevitabil pe parcurs.Eu zic intotdeauna ca daca stii sa te bucuri si sa traiesti o fericire trebuie neaparat sa faci la fel si cu o tristete.Nu stiu daca pana la urma avem o soarta sau nu..eu as vrea sa cred ca avem..Eu am avut in viata mea un moment cand nu vedeam nici o sansa in fata mea,cand credeam ca totul este impotriva fericirii mele si totusi cand am rostit"daca e sa fie ceva si sa fiu fericita,o sa fie" am crezut din tot sufletul meu in acele cuvinte.Am crezut si am sperat iar intr-un final dupa multe luni a venit si fericirea mea.
Fericirea mea e atat de frumoasa si speciala incat o tin strans in brate cu ambele maini,o tin cu teama si cu bucurie in sufletul meu..o tin aproape de mine si asa va ramane mereu pentru ca a sapat santuri adanci in inima mea...
Iubesc.Destinul pe noi ne-a adus impreuna.
Noi doi suntem cei mai frumosi oameni de pe Pamant..chiar si fericirea ne invidieaza uneori..

2 comentarii:

  1. eram si eu asa odata....

    app :) am terminat de citit Emma... quite an unforseeable end I dare say :-?

    RăspundețiȘtergere
  2. am avut si eu odata aceleasi sentimente pe care le-ai exprimat tu in ultima parte a textului... am strans fericirea in brate, insa mi-a scapat, iar sapaturile alea din inima, au ramas acum doar urme...

    RăspundețiȘtergere