Va multumesc ca cititi ceea ce scriu.

In primul rand vreau sa multumesc tuturor celor care citesc ceea ce scriu.Vreau sa le multumesc ca ma fac sa zambesc ori de cate ori vad ca apreciaza subiectele atinse de mine.Fara voi,cei care scrieti si stiti ce mult inseamna sa fi ascultat,n-as fi crezut ca o sa reusesc sa scriu despre anumite lucruri.Inainte,pot spune cu mana pe inima,ca preferam povestile scurte care sa mascheze ceea ce vroiam sa spun, nu aveam destul curaj sa vorbesc liber si sa spun ce gandesc.Imi era teama de reactia oamenilor,daca nu le place cum scriu?Daca nu sunt de acord cu mine?Daca resping cu indarjire crezurile mele?Daca o sa am toata viata parte numai de anonimat?Toate aceste intrebari mi-au macinat viata ani de zile,pana in ziua cand am trimis o parte din romanul la care scriu la un concurs.Nu ma asteptam la nimic spectaculos,altii sunt sigura ca scriu mult mai frumos decat mine si totusi speram ,speram macar sa primeasca o mica apreciere,o mica incurajare.Am asteptat 2 luni de zile sa mi se spuna ce s-a intamplat cu fragmentul acela de roman,am asteptat pana cand ochii mi s-au uscat de atata plans si n-am mai putut sa vars nici macar o singura lacrima.Am asteptat cu sufletul facut bucati si am tot asteptat. Cand imi pierdusem complet speranta si chiar uitasem de acel mic roman la care tot lucram,lucram cu indarjire si vointa in fiecare zi, mi s-a spus ca as fi luat un loc frumos cu acel fragment.Am intrebat plina de tristete:Al catelea loc?Primul din coada?Credeam ca pot suporta dezamagirea,ma pregatisem pentru ea si totusi atunci simteam cum sufletul ma inteapa si nu puteam crede ca scriu atat de prost,nu,ceva din mine nu ma lasa sa cred."Stai linistita ai luat locul 2.Felicitarile mele"
Poftim?m-am auzit spunand.O sa va vina sa radeti,dar am simtit o furie groaznica cand a zis locul 2,putea foarte bine sa fie si ultimul loc in cazul acela.M-am uitat in alta parte si pe cand ma indepartam de respectiva profesoara de limba romana am intrebat"Cine putea sa imi ia locul,locul 1?" S-a uitat la mine uimita si mi-a spus ca un roman de acela fantastic cu monstri si toate cele. Am inceput sa rad frenetic,un roman fantastic offff.Pana la urma m-am calmat,fiecare cu gusturile lui.Nu am nimic cu romanele fantastice,de fapt le ador si mereu le-am citit pentru ca mi se parea extraordinar ce poate scormonii mintea umana si pune pe foaie.
Acuma inca lucrez la acel roman.Nu este gata si nu stiu daca va fi in urmatorii ani.Probabil n-o sa am niciodata o carte scrisa de mine si totusi speranta moare ultima doar atunci cand crezi,asa ca eu cred..cred ca poate peste 5-10-20 de ani o sa vad in librarii o carte cu numele meu pe ea.
In ziua aceea o sa plang de fericire,o sa plang asemeni unui copil.In ziua aceea voi stii ca mi-am atins telul ,ca mi-am implinit destinul de a nu pleca de pe acest Pamant fara ca nimeni sa stie cine am fost.