This isn't a love story.This is a story about love.

S-a uitat la el si pentru o secunda nu l-a putut recunoaste.Era acelasi om si totusi nu se simtea la fel de bine in preajma lui, era ca si cum magia disparuse. Se indrepta spre locul unde il vazuse stand ultima data in parcul care odata le fusese atat de drag si cand il zari ratiunea i-a spus sa plece de acolo iar inima sa fuga spre el. Dar cum sa mai aiba incredere in el? Cum sa se mai uite in ochii lui si sa il creada ca ii spune ca o iubeste?
Prinsa intre doua alegeri, ambele probabil gresite, se hotara sa se duca la el. Se aseza pe banca si fara sa il priveasca stia cum este imbracat, cu ce parfum si-a dat chiar si faptul ca atunci cand a plecat de acasa a uitat inca o data sa se barbiereasca.Stia fiecare detaliu despre el, dar nu stia ce simte.
-Nu stiu de ce, inca, nu pot sa-mi vad de viata mea.
-Poate ar trebui sa te relaxezi.
-Si sa astept sa isi faca soarta urmatoarea mutare in viata mea?
-Poate.
-De ce te-ai intors?
-Imi place aici.
-De ce acuma?
-Am simtit ca este momentul potrivit.
-Vrei sa spui, ca a trecut destul timp, nu?
-Da..
-Poate nu destul cat ar fi trebuit.
-Inca nu poti renunta?
-Tu poti sa renunti de propria inima?
-Incerc uneori.
Fata continua sa se uite la pomii infloriti si copii ce alergau prin parc, stia ca el disparuse de pe banca aceea.De fapt stia ca in ultima vreme conversatiile cu el devenisera tot mai dese, dar ca el era doar o proiectie a imaginatiei ei, o amintire pastrata vie in suflet si minte.
Intoarce-te la mine, mai mult decat viata te-as iubii.